Connect with us

ACTUALITATE

Aglomeraţie la ieşirea din ţară prin Nădlac II, unde se aşteaptă aproape o oră controlul

Publicat

vama

Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II este foarte intens, duminică, când la ora transmiterii acestei ştiri se aştepta aproape o oră pentru controlul documentelor la ieşirea din ţară, deşi numărul arterelor de control a fost dublat.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Matei Filip-Ionuţ, a declarat, pentru AGERPRES, că în punctul de control situat pe autostrada pan-europeană traficul este foarte intens, motiv pentru care se aşteaptă cel puţin 50 de minute, în condiţiile în care controlul se face pe şapte artere de ieşire, la autoturisme. În mod obişnuit, controlul se face pe trei-patru artere, iar timpul de aşteptare este de 15-20 de minute.

"În condiţiile în care este sărbătoare şi vremea este foarte bună, mulţi români au ales să petrecă duminica la ştranduri din Ungaria, motiv pentru care valorile de trafic sunt ridicate. Recomandăm şoferilor să consulte aplicaţia online de pe site-ul Poliţiei de Frontieră care indică timpii de aşteptare şi punctele prin care se poate ieşi din ţară fără a se aştepta mult timp pentru control", a declarat reprezentantul Poliţiei de Frontieră Arad.

Conform aplicaţiei indicate, la Vărşand se aşteaptă aproximativ 30 de minute, iar controlul se face pe trei artere. La Nădlac I (DN 7) şi Turnu, traficul se află în valori normale şi timpii de aşteptare nu depăşesc 20 de minute. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe