Connect with us

EVENIMENT

Alertă maximă în opt orașe din Franța. Autoritățile pregătesc încă 4.000 de paturi

Publicat

Înrăutăţirea situaţiei sanitare în Franţa din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19 a determinat autorităţile să instituie alerta maximă în opt oraşe, inclusiv Paris, măsură ce presupune noi restricţii, inclusiv închiderea barurilor şi un protocol consolidat în restaurante, relatează agenţia EFE.

Alerta maximă este declarată în Franţa pe plan local atunci când cel puţin 30% din locurile de la ATI sunt ocupate, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 din ultima săptămână depăşeşte 250 de cazuri pozitive la 100.000 de locuitori în rândul populaţiei generale şi 100 de cazuri la 100.000 de locuitori în rândul populaţiei vârstnice.

Oraşele Paris, Marsilia, Aix-en-Provence, Guadalupe, Lyon, Lille, Grenoble şi Saint-Etienne sunt în această situaţie. Conform raportării de vineri, pe ansamblul Franţei au fost confirmate 20.339 de noi cazuri de COVID-19, o cifră record.

În aceeaşi zi, ministrul francez al sănătăţii, Olivier Véran, a anunţat că până în decembrie, sau chiar mai devreme dacă este necesar, vor fi pregătite 4.000 de noi paturi în spitale pentru a face faţă presiunii generate de creşterea numărului îmbolnăvirilor.

În Paris şi regiunea limitrofă sunt deja ocupate 40% din paturile de terapie intensivă, iar directorul Agenţiei regionale de sănătate, Aurélien Rousseau, a avertizat că în următoarele două săptămâni s-ar putea depăşi pragul de 50% din locurile de la ATI ocupate.

Joi a fost activat la Paris dispozitivul de urgenţă din centrele sanitare aplicat şi în timpul primului val de coronavirus din primăvară în vederea organizării sistemului sanitar în faţa intensificării epidemiei.

Prin acest dispozitiv pot fi reprogramate anumite activităţi, precum consultaţiile sau intervenţiile chirurgicale care nu au caracter urgent, se pot reorganiza resursele umane sau poate fi restabilită cooperarea între clinicile publice şi cele private.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia

Publicat

ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un

Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026. 

La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.

În...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom

Publicat

whatsapp image 2026 02 01 at 18.18.52.jpeg






O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Sofia, care este cea mai tânără sportivă din delegație, va concura la slalom. 

Aceasta este elevă în clasa a X-a la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.

”Schiul alpin va trimite la Milano Cortina 2026 cea mai tânără...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate

Publicat

scandal de hărțuire sexuală, judecat la curtea de apel alba:

Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.

Apoi a făcut o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prioritățile deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan: Susținerea producției românești, accelerarea lucrărilor la Autostrada A3

Publicat

remus lapusan.jpeg






Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, va susține în sesiune parlamentară care începe luni, inițiative legislative și măsuri publice care să contribuie atât la dezvoltarea județului Cluj, cât și la consolidarea politicilor naționale de dezvoltare ale României, având ca obiectiv creșterea calității vieții, reducerea inegalităților și modernizarea serviciilor publice.

1. Dezvoltare locală și investiții...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe