Connect with us

ACTUALITATE

”Aşteptarea a luat sfârşit”: După doi ani, Australia îşi redeschide graniţele

Publicat

Australia va primi începând de luni turişti internaţionali după aproape doi ani de sigilare a frontierelor sale. Autoritățile au luat decizia bazându-se pe ratele ridicate de vaccinare împotriva COVID-19 și pe statisticilor care arată că numărul de infecţii este în scădere.

„Aşteptarea a luat sfârşit", a declarat premierul Scott Morrison în cadrul unei şedinţe de duminică la aeroportul internaţional din Melbourne.

Deschiderea Australiei pentru turişti este cel mai clar exemplu de până acum al trecerii guvernului de la o abordare strictă de tip zero-COVID la a trăi cu virusul şi la vaccinarea populaţiei pentru a reduce la minimum decesele şi bolile grave.

Peste 94% dintre cetățeni sunt vaccinați

Majoritatea celor 2,7 milioane de infecţii cu coronavirus din ţară au avut loc de la apariţia variantei Omicron la sfârşitul lunii noiembrie. Dar, cu una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din lume, peste 94% dintre persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste sunt vaccinate cu două doze, au existat puţin sub 5.000 de decese, o fracţiune din ratele înregistrate în multe alte ţări dezvoltate, scrie Reuters.

Duminică, ţara a înregistrat peste 16.600 de cazuri de coronavirus şi cel puţin 33 de decese, în principal în cele mai populate trei state: New South Wales, Victoria şi Queensland.

Rămâne de văzut dacă turiştii se vor întoarce în număr mare pe insula continent, supranumită "fortăreaţa Australia" pentru controalele stricte la frontiere.

Guvernul speră să stimuleze un sector în creştere înainte de pandemie, produsul intern brut real al turismului a crescut cu 3,4% în 2018-2019, comparativ cu o creştere globală a PIB-ului de 1,9%.

Australia s-a redeschis treptat din noiembrie, permiţând mai întâi australienilor să intre şi să iasă din ţară, apoi admiţând studenţi internaţionali şi unii lucrători. De luni, pot intra călătorii de agrement şi mai mulţi călători de afaceri.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Viteza excesivă, în vizorul polițiștilor. Acțiuni preventive în Tudora și Vorona

Publicat

razie politisti blocada 3 1000x600.jpeg

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei de la ordine publică au acționat, atât în municipiul Botoșani, cât și în localitățile Tudora și Vorona, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

 

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere rutiere, cu accent pe zonele în care au fost înregistrate accidente rutiere, fiind organizate 3 filtre rutiere.

 

Astfel, au fost controlate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosar penal pentru un tânăr din Flămânzi care s-a urcat la volan fără permis de conducere

Publicat

dosar penal pentru un tânăr din flămânzi care s a urcat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, miercuri, pe drumul european DE 58, în orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendat.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Accident la Cristinești! O femeie a ajuns la spital

Publicat

foto: accident la cristinești! o femeie a ajuns la spital

Publicitate

O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Cristinești.

 

În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Dorohoi.

 

Pompierii au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Două femei...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iarna își face simțită prezența: Drumurile din Botoșani, sub monitorizare permanentă

Publicat

iarna își face simțită prezența: drumurile din botoșani, sub monitorizare

Publicitate

În contextul atenționării meteorologice de tip Cod galben de precipitații mixte și depuneri de polei, emisă pentru județul Botoșani și valabilă până astăzi, ora 12:00, circulația pe drumurile naționale și județene se desfășoară în condiții de iarnă.

Până la această oră nu sunt drumuri închise sau blocate.

Potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani și Secția Drumuri Naționale Botoșani, la ora...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe