Peste 300 de medici români, specialişti străini din Grecia, Statele Unite ale Americii, Germania şi Italia şi studenţi medicinişti, participă de miercuri, timp de patru zile,...
Compania TAROM pune în vânzare, în perioada 18 – 20 septembrie, bilete de avion la preţuri care pornesc de la 65 euro dus-întors (cu toate taxele...
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 3,2% în primele opt luni din acest an, în timp ce Lituania şi România au raportat cel...
Banca Comercială Română (BCR) organizează, miercuri, o conferinţă de presă în cadrul căreia va fi lansată o aplicaţie digitală dedicată creditelor ipotecare. Potrivit organizatorilor, aplicaţia intitulată...
Peste 20 la sută dintre produsele comercializate în România și verificate recent de Protecția Consumatorului prezentau diferențe față de versiunea comercializată în Vestul Europei. Au fost...
Sportiva română Alina Vuc a cucerit medalia de argint la categoria 50 kg, miercuri, la Campionatele Mondiale de lupte de la Nur-Sultan (Kazahstan), după ce a...
Senatul are pe ordinea de zi a plenului de miercuri, ora 10.30, proiectul de modificare a programului „Prima Casă”, care prevede reducerea cu un punct procentual...
Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis pe tema refuzului şefului statului de...
O pensionară din Arad a rămas fără pensie chiar în ziua în care şi-a primit banii, după ce s-a oferit să recompenseze un bărbat care a...
Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit miercuri, cu 30 de zile, până pe 24 octombrie, mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă, inculpat pentru omor în cazul dispariţiei...
Poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui au descoperit, miercuri, în trafic, pe raza comunei Griviţa, un bărbat care conducea un microbuz şcolar şi care era băut la volan,...
Alexandru Faur, medic în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Cluj, este cercetat sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie...
O femeie în vârstă de 74 ani a fost accidentată mortal, miercuri, pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamţ, de un cimentruc condus de un bărbat...
Un accident rutier s-a petrecut, miercuri, pe Bulevardul Republicii din Ploieşti, între o ambulanţă care transporta un pacient şi un autoturism, au informat reprezentanţii Inspectoratului de...
Prezenţa unui urs a fost semnalată, miercuri, în cartierul Şumuleu din Miercurea Ciuc, locuitorii oraşului fiind avertizaţi de existenţa pericolului printr-un mesaj Ro-Alert. Purtătorul de cuvânt...
Patru persoane cu vârste între 24 şi 50 de ani au fost reţinute de poliţişti în urma furtului de bani dintr-o maşină a Poştei care a...
Patronul unui depozit de materiale construcții de 46 de ani a fost omorât în bătaie, pe o şosea din Mehedinţi, marţi noapte, de patru tineri care...
Amplă acțiune a polițiștilor, miercuri dimineață, în stațiile CFR. Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, a desfășurat încă de la primele ore ale dimineții o...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, noi atenţionări nowcasting Cod galben de vânt valabile până la ora 14:00 în 9 judeţe. Potrivi meteorologilor, în judeţele...
Un accident rutier s-a produs marți, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva. O autoutilitară a intrat într-un autoturism, după ce șoferul s-ar fi uitat pe telefon....