EVENIMENT
Aventură de coșmar pentru o femeie din Maramureș. Bătută, încuiată, înjunghiată. Victimă a căzut și un copil
O femeie din Maramureș a trăit coșmarul vieții ei, deși soțul ei nu se putea apropia de ea. Beat, bărbatul a bătut-o, a încuiat-o, iar a doua zi a înjunghiat-o. Și fiul cuplului a fost înjunghiat de către individul violent.
Un bărbat din Maramureş a fost arestat pentru lipsire de libertate, încălcarea ordinului provizoriu de protecţie şi tentativă la infracţiunea de omor calificat. Victima este soția sa, dar și copilul cuplului.
Tribunalul Maramureş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând de marți, 4 octombrie, a unui bărbat cu antecedente penale, în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, încălcarea ordinului provizoriu de protecţie şi tentativă la infracţiunea de omor calificat.
În seara zilei de 30 septembrie 2022, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat soţiei sale mai multe lovituri, cu pumnii şi cu picioarele, şi a încuiat-o în dormitorul imobilului în care locuiesc, lipsind-o de libertate pe parcursul mai multor ore în ziua de 1 octombrie 2022.
Aventură de coșmar pentru o femeie din Maramureș. Bătută, încuiată, înjunghiată. Victimă a căzut și un copil. Decizia instanței poate fi contestată
Potrivit unui comunicat al Tribunalului Maramureş, bărbatul a încălcat și obligaţiile impuse în sarcina sa prin ordinul de protecţie provizoriu emis de organele de poliţie la solicitarea femeii, iar ulterior, pe 2 octombrie, a înjunghiat de mai multe ori atât femeia, cât și pe fiul său, în încercarea de a le suprima viaţa.
Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Un incendiu a fost semnalat în noaptea de luni spre marți pe autostrada A10, sensul de mers Alba Iulia - Sebeș. Remorca unui camion a luat foc.
Potrivit ISU Alba, la fața locului acționează Detașamentul de pompieri Alba Iulia. Incendiul este la kilometrul 4 al autostrăzii.
Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o remorcă a unui camion, încărcată cu mase...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Tânărul acuzat că și-a omorât mama în Franța nu vrea să fie extrădat. Amânare pentru angajarea unui avocat francez.
Andrei Boilă, tânărul de 23 de ani acuzat că și-ar fi ucis și incendiat mama anul trecut în orașul francez Molsheim, nu mai vrea să fie extrădat în Franța și a cerut, luni, la Curtea de Apel Cluj, angajarea unui avocat francez. Instanța a amânat, din nou, cauza, pentru 5 februarie.
În cadrul înfățișării de luni, Andrei Boilă a fost întrebat, din nou, dacă dorește să fie extrădat în Franța, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Un bărbat de 57 de ani și-a pus capăt zilelor în Luncani. Polițiștii clujeni cercetează care au fost motivele
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit spânzurat în podul unui imobil din localitatea Luncani, comuna Luna.
”La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani.
În urma primelor cercetări efectuate, pe corpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Precizările ANAF
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Un ordin ANAF privind procedura de stabilire din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribiţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de persoanele fizice (PF), precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, a fost publicat recent în Monitorul Oficial.
Noile reglementări se aplică mai multor categorii de contribuabili, de la persoanele ce obțin...
Citește mai mult pe Alba24.ro
