EVENIMENT
Bebelușul de opt luni strangulat de mama lui aflată în depresie post-partum a murit
Bebeluşul de opt luni strangulat, sâmbătă, de mama aflată în depresie post-partum, care ulterior a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele, a murit duminică, la Spitalul de Copii din Galaţi, unde fusese adus în stare gravă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, fapta mamei a fost încadrată, după decesul minorului, la omor.
Citește și O femeie din Galați, aflată în depresie post-partum, suspectată că şi-ar fi strangulat bebelușul
Mama, de 35 de ani şi copilul de opt luni au fost găsiţi, în stare gravă, de tată, un bărbat de 40 ani, după ce se întorsese de la cumpărături. Femeia era într-o baltă de sânge, iar copilul în stare de inconştienţă. A sunat la 112 şi la faţa locului a sosit un echipaj SMURD.
'Am găsit un copil de opt luni, în stop cardio-respirator, cianozat intens, cineva a spus că este posibil să fie de aproximativ o jumătate de oră, după manevrele de resuscitare am reuşit să obţinem puls, deci are activitate cardiacă, şi acum îl ducem la Spitalul de Pediatrie. Mama merge la Spitalul Judeţean, iar apoi la Spitalul de Psihiatrie pentru că are o depresie post-partum acută. De obicei, la copii mici şi nou-născuţi, stopul cardio-respirator se produce prin asfixie mecanică. Mama avea venele tăiate, era şocată şi nu a putut să vorbească', a declarat, sâmbătă, dr. Cătălin Ţimpău, medic UPU-SMURD Galaţi.
Poliţiştii continuă, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, ancheta în acest caz.
'Am fost sesizaţi, prin apel la 112, de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, care ne-a spus că, atunci când a revenit la domiciliu, şi-a găsit fiul, în vârstă de opt luni, în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secţiei 3, care a constatat că cele sesizate se confirmă, motiv pentru care s-a solicitat intervenţia unui echipaj al ambulanţei. Verificările sunt efectuate pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului şi pentru stabilirea încadrării juridice', a precizat şeful Secţiei 3 Poliţie, Anca Goliţă.
Băieţelul a murit duminică la spital iar fapta mamei a fost încadrată la omor. AGERPRES
EVENIMENT
Sorana Cîrstea, calificare în optimi la Transylvania Open. Trei românce, eliminate în primul tur
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Transylvania Open, luni, 2 februarie, după o victorie în minimum de seturi în fața Kamillei Rakhimova (locul 93 WTA). Cap de serie numărul 3 la Cluj-Napoca, Cîrstea este singura româncă care a reușit să câștige în această zi de competiție, în care alte trei jucătoare din România au fost eliminate.
Ocupanta locului 36 WTA s-a impus cu 6-4,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Calendarul olimpiadelor școlare organizate la Cluj. Unde și când are loc fiecare competiție pentru elevi
Elevii clujeni pasionați de performanță academică pot participa, la etapa județeană a olimpiadelor școlare, organizate în mai multe unități de învățământ din Cluj-Napoca și din județ.
Competițiile acoperă o gamă largă de discipline, de la matematică, informatică și științe, până la limbi străine, arte, religie și proiecte educaționale, și se desfășoară în perioada februarie–mai 2026.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
OPINIE. Radu Nicosevici: De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern. Iluzia controlului
În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din negociere, nu conduci — provoci reacții imune. Iar PNL tocmai își activează toți anticorpii.
Ilie Bolojan trăiește, poate pentru prima dată în cariera lui, senzația că performanța nu mai ajunge. Nu pentru că n-ar fi necesară, ci pentru că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți angajați există în Alba și care este salariul mediu net în județ. Date oficiale de la Direcția de Statistică
Câți angajați există în Alba și care este salariul mediu net în județ: Potrivit unor date făcute publice de Direcția Regională de Statistică Alba, peste 101.800 de salariați lucrează în județ. Aceleași date arată că câștigul salarial mediu net a ajuns la 4.898 de lei în noiembrie 2025. Aceasta este cea mai recentă lună pentru care există date prelucrate.
Efectivul de salariați înregistrat în județul Alba la sfârșitul lunii noiembrie 2025 a fost de 101.855...
Citește mai mult pe Alba24.ro
