EVENIMENT
BioNTech dă startul unui studiu pe oameni pentru testarea vaccinului său împotriva malariei
BioNTech a dat startul, vineri, unui studiu în stadiu incipient pe subiecţi umani pentru evaluarea vaccinului său experimental împotriva malariei, a anunţat producătorul german de medicamente, transmite Reuters.
Studiul de fază 1 urmează să înscrie 60 de voluntari din Statele Unite, fără antecedente de malarie, în vederea evaluării vaccinului candidat cu trei doze.
Cunoscut sub numele de BNT165b1, acesta este primul vaccin candidat din cadrul proiectului BioNTech împotriva malariei, care va fi produs şi în Africa.
Acest demers se numără printre iniţiativele recente menite să lupte împotriva acestei boli transmise de ţânţari, care ucide peste 600.000 de persoane în fiecare an, majoritatea copii din Africa.
Structura complicată şi ciclul de viaţă al parazitului malariei a zădărnicit până acum eforturile depuse pentru dezvoltarea vaccinurilor antimalarice.
După zeci de ani de studii, singurul vaccin împotriva malariei, Mosquirix, al producătorului britanic de medicamente GSK, a fost anul acesta aprobat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), însă insuficienta finanţare şi potenţialul comercial redus au zădărnicit capacitatea companiei de a produce numărul necesar de doze.
Un alt demers urmărit îndeaproape este un vaccin împotriva malariei produs de Universitatea Oxford. Datele din etapa medie a studiului clinic au fost publicate în luna septembrie. Nu au fost realizate comparaţii directe, însă unii oameni de ştiinţă sugerează că vaccinul Oxford ar asigura o perioadă mai lungă de imunitate comparativ cu Mosquirix, notează Reuters.
Vaccinul BioNTech împotriva malariei este bazat pe tehnologia ARN mesager (ARNm), utilizată în timpul pandemiei de COVID-19 şi care determină corpul uman să producă o proteină care face parte din agentul patogen, declanşând un răspuns al sistemului imunitar.
Agerpres
EVENIMENT
27 decembrie 1784, ziua cea neagră a Munților Apuseni. Cum au fost prinși Horea și Cloșca și cum au fost recompensați trădătorii
Cum au fost prinși Horea și Cloșca: 27 decembrie, ziua cea neagră a Munților Apuseni. Este data la care cei doi conducători ai răscoalei țărănești din Apuseni, au fost prinși, în urma unei trădări. Tot prin trădare a căzut și Crișan, care a fost prins mai târziu.
La sfârşitul lunii decembrie, Horea şi Cloşca au fost arestaţi şi, după câteva zile, întemniţaţi la Alba Iulia. Pe 30 ianuarie 1785 a fost prins şi Crişan, trădat de nişte ţărani români şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Clujul intră sub influența unui episod de vreme severă de iarnă până duminică, 28 decembrie, ora 10:00, caracterizat prin intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, cu efecte accentuate mai ales în zonele montane ale județului.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, pe parcursul zilei de sâmbătă, 27 decembrie, vântul va avea intensificări locale în județul Cluj, cu viteze de 40–60...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
27 decembrie, Sfântul Ștefan, sărbătorit în a treia zi de Crăciun: Martirul ucis pentru iubirea față de Hristos. Tradiții
În a treia zi de Crăciun, pe data de 27 decembrie, românii sărbătoresc unul dintre cei mai importanți sfinți ai calendarului creștin: Sfântul Ștefan. Sfântul Ștefan este sărbătorit atât de credincioşii ortodocşi, dar și cei greco-catolici.
Sfântul Ștefan este potrivit scrierilor religioase primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim. Mai exact a fost primul martir ucis care a mărturisit credința în Isus Hristos.
Acesta a suferit o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Mesaje de Sfântul Ștefan: Urări pentru WhatsApp, Messenger sau SMS pentru cei care își sărbătoresc onomastica pe 27 decembrie
Mesaje de Sfântul Ștefan: La mulți ani Ștefan, La mulți ani Ștefania. Peste 500.000 de români își serbează pe data de 27 decembrie ziua onomastică. Este vorba despre cei pe care îi cheamă Ștefania, Ștefan, Istvan, Fănel, Ştefănel, Ștefănuț, Fane, Ştefana, Fănica, Fănuța.
Cele mai frumoase urări fie prin mesaje pe Whats App, Messenger sau SMS sunt redate mai jos. Alege un mesaj și transmite-l unui prieten sau unei prietene care pe 27 decembrie își serbează...
Citește mai mult pe Alba24.ro
