Connect with us

Uncategorized

Buget uriaş aprobat în Germania pentru 2021

Publicat

Parlamentarii germani au deschis vineri calea pentru ca cea mai puternică economie a Europei să cheltuie anul viitor aproape 500 de miliarde de euro şi să contracteze noi datorii pentru a putea face faţă pandemiei de coronavirus, transmite DPA.

Bugetul pe 2021, aprobat vineri de Bundestag cu 361 de voturi pentru faţă de 258 de voturi împotrivă, prevede că anul următor Germania va contracta noi împrumuturi în valoare de 179,8 miliarde de euro. La fel ca şi în 2020, a fost suspendată o prevedere constituţională care limitează capacitatea Guvernului federal de a se împrumuta până la echivalentul a 0,35% din Produsul Intern Brut.

„Acest buget arată că ţara noastră este suficient de puternică pentru a depăşi această provocare”, a declarat vineri ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz.

În contextul celui de-al doilea val al pandemiei de Covid-19, Germania a adoptat în luna noiembrie noi restricţii, închizând în special barurile, spaţiile culturale sau de divertisment şi interzicând sejururile turistice în hoteluri. Aceste măsuri au încetinit relansarea economică demarată în timpul verii, ceea ce a impus prelungirea şi majorarea ajutoarelor acordate companiilor şi a afectat finanţele publice. Germania analizează în prezent o posibilă închidere a magazinelor non-alimentare, cel mai târziu după Crăciun, pentru a contracara creşterea cazurilor de infecţie.

Germania „va trebui să lupte mult timp împotriva consecinţelor economice, sociale şi sanitare ale acestei pandemii”, a concluzionat Olaf Scholz.

La rândul său, ministrul Economiei, Peter Altmaier a evocat o creştere a plafonului ajutoarelor federale pentru companii. „Politica trebuie să acţioneze”, a spus Altmaier.

Conform proiectului de buget pe 2021, subvenţiile pentru companii n 2021 ar urma să se ridice la aproximativ 39,5 miliarde de euro iar un sprijin suplimentar este avut în vedere pentru spitale, aeroporturi şi reţeaua feroviară.

Conform celor mai recente estimări ale Ministerului de Finanţe, în 2020 şi 2021 noile împrumuturi ale Germaniei se vor ridica la un total de 300 de miliarde de euro, în condiţiile în care datoria publică a urcat deja la 70% din PIB, cu aproape zece puncte mai mult decât era înaintea crizei.

Cu toate acestea, finanţele publice ar putea să se îmbunătăţească anul viitor „odată cu relansarea economiei şi ridicare restricţiilor”, graţie vaccinului anti-Covid, a apreciat vineri Banca Centrală a Germaniei într-un raport potrivit căruia anul acesta PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze un declin de 5,5%, după ce anterior se previzionase o scădere de 7,2%. Anul viitor creşterea este preconizată la 3%, faţă de un avans de 3,2% estimat anterior. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


Uncategorized

Atenție, șoferi! Circulație deviată pe Autostrada A2, pe sensul către București. RUTE ALTERNATIVE

Publicat

politia trafic a2 catre bucuresti

Circulaţia rutieră va fi deviată luni, 5 iunie, pe Autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, prin nodul rutier Drajna. CNAIR anunță că, în funcţie de valorile de trafic, cierculația va fi deviată în intervalul orar 12:00 – 22:00.

„Având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, se va recurge la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală”, se arată într-un comunicat al CNAIR.

Reprezentanţii companiei de drumuri și polițiștii le recomandă celor care intenţionează să plece dinspre Bucureşti spre Constanţa să ţină cont că, în intervalul orar 12:00-22:00, traficul va fi deviat, pentru anumite perioade, prin nodul rutier Drajna şi nu vor mai putea continua deplasarea pe Autostrada A2, să utilizeze următoarea rută: A2 (Bucureşti – Nod Rutier Drajna) – DN21 (Nod Rutier Drajna – Slobozia) – DN2A (Slobozia – Ţăndărei – Giurgeni – Hârşova – Ovidiu – Constanţa.

Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloană, cei care se întorc de la mare pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2, respectiv:

– DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti;

– A2 – Feteşti sau Drajna

– DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti;

– DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., dar şi pe paginile de socializare ale companiei.

Citește mai departe

Uncategorized

Report de peste 8,8 milioane de euro la tragerea Loto 6/49

Publicat

loto.jpg

Un report în valoare de aproximativ 43,95 milioane de lei (peste 8,84 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I. De asemenea, la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 6,37 milioane de lei (peste 1,28 milioane de euro), pentru extragerea de duminică, informează Loteria Română.

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 5,57 milioane de lei (peste 1,12 milioane de euro), iar la categoria a II-a este pusă în joc o sumă de 333.100 lei (peste 67.000 de euro).

La Noroc Plus reportul categoriei I este de 160.300 de lei (peste 32.200 de euro).

La Loto 5/40 este în joc la categoria I un report în valoare de peste 114.200 de lei (aproximativ 23.000 de euro), iar la categoria a II-a de peste 16.800 de lei. La Super Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 24.100 lei.

Duminica, 4 iunie, la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 1 iunie, Loteria Română a acordat peste 16.300 de câştiguri în valoare totală de peste 1,08 milioane de lei.

Agerpres

Citește mai departe

Uncategorized

Direcţia de Poliţie Transporturi: Amenzi de peste 100.000 de lei, aplicate de polițiști în săptămâna 26 – 30 mai

Publicat

directia de politie trasporturi sursa foto politiaromana.ro

Poliţiştii de la transporturi, au aplicat, în perioada 26-30 mai, sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 100.000 de lei, în urma acţiunilor în teren, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în staţii de cale ferată, trenuri de călători, porturi şi aeroporturi.

„Poliţiştii au reţinut 11 certificate de înmatriculare, cinci permise auto, patru plăcuţe de înmatriculare şi au aplicat 219 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.065 de lei”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

De asemenea, pentru combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, au fost desfăşurate activităţi pentru prevenirea furturilor de la călători şi combaterea faptelor cu violenţă, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară şi din vagoanele de marfă.

„Au fost desfăşurate şi acţiuni care au vizat verificarea respectării legislaţiei privind transportul de persoane în regim de taxi şi rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea şi combaterea braconajului piscicol şi a contrabandei cu tutun”, arată sursa citată.

Astfel, au fost legitimate 1.178 de persoane, fiind controlate 383 de autovehicule.

Au fost efectuate patrule în 125 de staţii şi triaje, dar şi în 437 de trenuri de călători.

Poliţiştii au efectuat verificări la 24 de nave şi ambarcaţiuni, au constatat 14 infracţiuni şi au cercetat nouă persoane.

Au fost depistate 18 persoane care apelau la mila publicului şi o persoană urmărită, fiind verificate 10 obiective de pază, trei agenţi economici şi 18 permise de pescuit.

De asemenea, au fost indisponibilizate opt unelte de pescuit, articole vestimentare şi de încălţăminte, se mai arată în comunicat.

Citește mai departe

EVENIMENT

După 12 ani de procese. Șase persoane, printre care doi foști directori ai Aeroportului Băneasa, ACHITAȚI într-un dosar cu prejudiciu uriaș

Publicat

justitie tribunal decizie.jpg

Şase membri din fosta conducere a Aeroportului Băneasa, printre care şi doi directori generali, au fost achitaţi definitiv de Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar privind nereguli la un contract de modernizare a aeroportului, cu prejudiciu de aproape 5 milioane de euro.

Este vorba de Florin Paul Fulger (director general şi ulterior director tehnic al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu” SA), Liliana Pop (director economic), Dorian Vlăsceanu (consilier juridic), Monica Cătălina Tuşer (fost şef Departament achiziţii publice), Emil Jernoiu (director tehnic) – acuzaţi de abuz în serviciu, respectiv Ştefan Mladin (fost director general al aeroportului) – acuzat de neglijenţă în serviciu.

După 12 ani de procese, judecătorii i-au achitat pe cei şase inculpaţi pe motiv că fapta nu există.

Acesta este unul dintre cele mai vechi dosare ale DNA care se mai află pe rolul instanţelor, ancheta fiind efectuată pe vremea când Direcţia era condusă de Daniel Morar.

În rechizitoriul trimis în instanţă în aprilie 2011, DNA susţinea că, în 20 februarie şi 14 mai 2007, persoane cu funcţii de decizie din cadrul Aeroportului Băneasa (Florin Fulger, Liliana Pop şi Dorin Vlăsceanu) au semnat două acte adiţionale la un contract de execuţie de lucrări de reparaţii şi modernizare a suprafeţelor de mişcare ale aeroportului, contract ce fusese încheiat cu firma SC Romstrade SRL (companie deţinută de Nelu Iordache), lider al Asocierii ROMSTRADE – UTI – DELTA – TEHNOLOGICA.

Conform DNA, prin cele două acte adiţionale, a fost modificată formula de actualizare a preţului lucrărilor printr-o formulă de revizuire ce nu corespunde dispoziţiilor legale aplicabile acestui contract de achiziţie publică, formulă ce a fost apoi aplicată şi unor lucrări conexe suplimentare celor contractate iniţial.

Aplicarea noii formule de calcul, care nu corespunde formulei de revizuire legale reglementate imperativ, a avut drept rezultat obligarea Societăţii Naţionale ‘Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu’ SA la plata nejustificată, către executant, a unei sume totale în valoare de peste 23,6 milioane lei.

În acest fel, arăta la acea vreme DNA, a fost cauzat un prejudiciu atât în dauna Aeroportului Băneasa în cuantum de 8,4 milioane lei, cât şi bugetului de stat cu suma de 15,2 milioane lei.

Agerpres

Citește mai departe