Specialiştii supraveghează îndeaproape o nouă mutaţie a variantei Delta a coronavirusului, care ar putea provoaca un număr tot mai mare de infecţii. AY.4.2, pe care unii...
Parlamentarii canadieni sunt obligaţi să se vaccineze anti-COVID-19 pentru a putea avea acces în Camera Comunelor începând cu sfârşitul lunii noiembrie, a anunţat marţi seara preşedintele...
Numărul deceselor provocate de COVID-19 în Marea Britanie a crescut la cel mai înalt nivel zilnic de la începutul lunii martie, transmite miercuri dpa. Biroul pentru...
Un cutremur cu magnitudinea de 4.0 s-a produs, miercuri dimineață, în Grecia. Seismul s-a produs la 2 kilometri adâncime. Potrivit Institututul Național de Cercetare – Dezvoltare...
Grupul Disney, un gigant al industriei de divertisment, a anunţat luni că va amâna cu mai multe luni lansările deja programate ale filmelor Marvel şi că...
Un avion care transporta 21 de persoane s-a prăbuşit marţi la decolare în apropiere de Houston, în Texas, toţi pasagerii şi echipajul reuşind să iasă din...
Noi măsuri antiepidemice vor intra în vigoare în Bulgaria. Totuși, înaintea introducerii restricțiilor, va exista o notificare, a anunţat marţi ministrul sănătăţii bulgar Stoicho Kaţarov, în...
Poliţiştii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 2.203 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 430.000 de lei, celor care nu au respectat normele de protecţie...
Un număr de 68.749 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 36.826 reprezintă prima doză,...
Asigurările de sănătate s-au scumpit într-un singur an cu aproximativ 25%. Piaţa asigurărilor de sănătate a crescut cu doar 8% în primul semestru al anului 2021,...
Peste 100.000 de firme din România se află, în prezent, într-o situaţie de risc, pe fondul creşterii semnificative a costurilor operaţionale, extinderii blocajului financiar, accesului tot...
Statul australian Victoria a anunţat că nu va face excepţii pentru ca sportivii nevaccinaţi împotriva Covid-19 să poată participa la competiţiile majore de pe teritoriul său,...
Medicul epidemiolog Octavian Jurma a analizat evoluția pandemiei în ultimele patru săptămâni și a ajuns la concluzia că în următoarele 14 zile aproximativ un milion de...
Bulgaria a raportat marţi aproape 5.000 (4.979) de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai ridicat bilanţ zilnic consemnat după data de 24 martie, arată...
Ministerul Sănătății anunță că mii de flacoane de Remdesivir au fost distribuite în aproape 100 de spitale din România. Medicamentul este folosit în tratamentul pacienților infectați...
Letonia, una din ţările cu cel mai scăzut număr de persoane vaccinate anti-COVID-19 din Uniunea Europeană, a anunţat un lockdown în perioada 21 octombrie – 15...
Preşedintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, a anunţat luni că a decretat stare excepţională pe întreg teritoriul ţării din cauza unui val de violenţe legate de traficul de...
Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a declarat că nu înţelege refuzul majorităţii populaţiei de a se vaccina, în condiţiile în care serul...
Românii se află în top zece turişti străini care au ajuns în Turcia în 2021. În primele şapte luni din 2021, peste 238.000 de români şi-au...
Parlamentarii PNL vor participa, miercuri, la votul din Parlament pentru Guvernul Cioloş, însă nu vor vota, potrivit unei decizii a Biroului Executiv, a anunţat secretarul general...