Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 2,55 milioane de euro, respectiv peste 12 milioane de lei, pentru extragerea loto care va avea loc duminică,...
Prin intermediul rețelei EURES, un număr important de angajatori de la nivel european oferă un număr de 565 de locuri de muncă, în perioada următoare, locuri...
Persoanele fizice se pot înscrie, începând de luni, în Programul „Rabla pentru electrocasnice”, al cărui buget va fi de 20 de milioane de lei, sumă rezultată...
Un nou focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat, sâmbătă dimineaţa, în satul Luncile, comuna Chiojdeni, într-o gospodărie aflată la marginea pădurii, unde autorităţile...
Voucherele de vacanţă au scos la lumină mare parte din economia care funcţiona la negru în condiţiile în care, anul trecut, numărul operatorilor care au depus...
Google a recunoscut că angajaţi ai companiei ascultă înregistrările audio ale utilizatorilor făcute pe boxele inteligente Google Home, relatează The Independent. Google susţine că experţii companiei...
Costul economic global al hrănirii nou-născuţilor la sân o perioadă insuficientă se ridică la aproape 1 miliard de dolari în fiecare zi ca urma a pierderii...
Microsoft intenționează să facă un nou upgrade major pentru sistemul de operare Windows 10, scrie ziarul Alba24.ro. Mai exact, cei care utilizează sistemul de operare vor...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie a emis o prognoză...
Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de panouri fotovoltaice pentru gospodăriile izolate, neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice...
Doi migranţi, unul din Madagascar şi celălalt din Congo, au fost depistaţi şi reţinuţi de poliţiştii de frontieră suceveni de la Sectorul Poliţiei de Frontieră (STPF)...
Poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de patru kilograme de pietre de chihlimbar, ascunsă în interiorul unui autoturism condus de un bărbat din Republica Moldova, se...
Un bărbat a suferit un infarct miocardic, sâmbătă, pe Vârful Mădăraş, fiind solicitat elicopterul SMURD pentru preluarea pacientului, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita....
Patru jandarmi români vor arbora tricolorul pe cel mai înalt vârf muntos din Europa, a anunţat, sâmbătă, pe contul său de Facebook, Jandarmeria Română. Potrivit sursei...
Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa – podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară Bucureşti – Constanţa, la km 4+327 – încep luni,...
Fermierii mici au la dispoziţie varianta finală a ghidului pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor...
Datoria administraţiei publice se ridica, la finele lunii martie 2019, la 329,385 miliarde lei, reprezentând 34,9% din PIB, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor Publice. Comparativ...
Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale – VSLO, care se va...
Codul administrativ, intrat în vigoare la sfârșitul săptămânii trecute, stabilește, printre altele, abaterile disciplinare pe care un funcționar public le-ar putea comite și cum poate fi...
Conducerea Ministerului Muncii trebuie să crească alocaţia de plasament pentru copiii care sunt crescuţi de asistenţii maternali profesionişti sau care sunt aflaţi în plasament familial, pentru...