O carte inedită, "de educaţie financiară pentru întreaga familie", intitulată "Aventurile lui Mimi", a fost lansată, miercuri seara, la Librăria "Ştefan Octavian Iosif" din Braşov, în...
Peste 500 de permisiuni de ieşire din penitenciar au fost aprobate pentru luna aprilie, iar aproape 200 dintre acestea sunt puse în aplicare în intervalul 24...
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat anul trecut, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu peste 434.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani, potrivit...
Dacă la nivelul Uniunii Europene fetele reprezintă, în medie, doar 17% din totalul elevilor de liceu şi studenţilor în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Bulgaria şi...
Un exerciţiu multinaţional destinat antrenării în comun a piloţilor de aeronave militare C-27J Spartan va avea loc, luna viitoare, în România, a anunţat, joi, printr-un comunicat...
Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut, joi, Hotărârea Tribunalului Mureş de condamnare la doi ani şi jumătate de închisoare a lui Pall Cristian David, într-un...
Avocatul Poporului (AP) a anunţat joi că s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă cu privire la cazul unei minore de la Şcoala Gimnazială Lapoş,...
Un deţinut în vârstă de 25 de ani, încarcerat la Penitenciarul Focşani după ce a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii...
Judeţul Alba se află sub atenţionare meteo Cod Galben de furtună, joi după-amiaza. Până la ora 17.15, sunt vizate localităţile Aiud, Teiuș, Ighiu, Galda de Jos,...
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează, joi, 20 de percheziţii pe raza judeţului Gorj, la patru agenţi economici care comercializează carne şi produse din...
Calculul datei Paștelui a fost stabilit la Niceea. Lumea ortodoxă și cea catolică nu sărbătoresc Paștele niciodată în aceeași zi, decât în cazuri rare, când este...
Astra Giurgiu s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, miercuri seara, după ce a terminat la egalitate, 2-2 (2-1), cu CFR Cluj, pe teren propriu,...
Din 2 mai, Guvernul lansează numărul unic 1911 la care pot fi raportate incidente de securitate cibernetică, a anunţat miercuri ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru...
Autoritatea Electorală Permanentă a virat, în luna aprilie, subvenţii în valoare totală de 28.742.260,28 lei în contul partidelor politice, potrivit datelor comunicate miercuri. Conform unui comunicat...
Icoana pe lemn "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" (şcoală sârbească, de la sfârşitul secolului al XIV-lea) a fost adjudecată marţi la licitaţia de valori tradiţionale, inclusiv...
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Oradea, urmărit național după ce a fost condamnat pentru trafic de droguri, a fost prins, miercuri, de...
Circa 80.000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în 2018 în Europa, fiind înregistrate mai mult de 70 de decese din cauza acestei boli, au...
Un bărbat de 39 de ani, din Mătăsari, a fost reţinut de poliţişti după ce a agresat doi soţi, femeia fiind transportată la spital cu mai...
Joia Mare este o zi importantă pentru credincioşi, în Săptămâna Patimilor. Oamenii se spovedesc şi se împărtăşesc în biserici. Deopotrivă, în legătură cu această zi sunt...
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, Mihaela Vlada, a atras atenţia miercuri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, cu privire la lipsa medicilor de...