Comprimatele de la Pfizer pentru tratarea COVID-19 vor putea fi folosite în China: agenţia naţională a medicamentelor din această ţară a dat sâmbătă o aprobare „condiţionată”,...
Poliţia franceză a tras cu gaze lacrimogene asupra manifestanţilor de pe bulevardul Champs Elysees din Paris, sâmbătă, la scurt timp după ce un „convoi al libertăţii”...
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, sâmbătă seara, de către o persoană anonimă, că la o secție de poliție din municipiul Ploiești urmează...
Poliţiştii clujeni au întrerupt o petrecere cu 150 de persoane care a fost organizată în localitatea Poieni. „La data de 11 februarie a.c., în jurul orei...
Circa o sută de hectare de teren acoperite cu vegetaţie uscată şi mărăciniş ard, sâmbătă seară, în comuna Braloştiţa din judeţul Dolj, pompierii având intervenţii similare...
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.158 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 203.550 de lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la...
Sâmbătă după-amiază, un tânăr de 19 ani din Dumitra, județul Bistrița-Năsăud, a primit măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile în urma unui accident rutier...
O alpinistă de 41 de ani care a căzut, sâmbătă, aproximativ 250 m pe Valea Albă din Abruptul Prahovean al Bucegilor a fost recuperată cu ajutorul...
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat patru magazine Mega Image din Sectorul 2 și în comuna Popești Leordeni, unde au găsit carne și...
O tânără de 23 de ani, însărcinată în cinci luni, a fost salvată de la sinucidere de poliţiştii de ordine şi siguranţă publică din Slobozia, în...
Incidența cazurilor de COVID-19 în Capitală continuă să doboare recorduri. Sâmbătă, rata de infectare a trecut de 38 la mie. Potrivit DSP București, sâmbătă, incidența cazurilor...
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Șoimuș, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ687, în localitatea Peștiș, din direcția Hunedoara înspre...
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs pe str. Rusciorului din municipiul Sibiu. Din primele cercetări, se pare că un sibian în vârstă...
Polițiștii Brigăzii Rutiere au verificat, sâmbătă, legalitatea transportului rutier de persoane și de marfă. În acest context, polițiștii rutieri au verificat următoarele tipuri de autovehicule: -cele...
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier grav, produs pe DJ 106, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Agnita. Din primele cercetări, se pare...
Accident rutier sâmbătă pe DN1C, în localitatea Câțcău, județul Cluj. Polițiștii au intervenit la accidentul în care au fost implicate 3 autovehicule. Din primele informații, conducătorul...
Polițiștii și procurorii DIICOT Vaslui, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Judiciare Federale Belgiene din Bruxelles, au destructurat o rețeea de trafic de persoane, care,...
18 metri cubi de materiale lemnoase, ridicați în urma a 2 percheziții desfășurate într-un dosar penal de tăiere și furt de arbori. Polițiștii Biroului Protecția Fondului...
Cursurile cu prezenţă fizică au fost suspendate pentru Şcoala Gimnazială „Sf. Andrei”, a anunţat, vineri, Prefectura Capitalei, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.751 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.986...