Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul legii pensiilor, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, fiind înregistrate 197 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 70 abţineri....
Parlamentul se reuneşte miercuri în şedinţă comună pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului, propunerile avansate de grupurile parlamentare fiind Renate Weber din partea PSD –...
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat duminică, pe pagina sa de Facebook, că ”şi-a exprimat deschiderea”, de a participa la competiţia din partid pentru desemnarea...
Veniturile salariale ale preşedintelui Klaus Iohannis au scăzut, în timp ce ale soţiei sale au crescut, la fel ca şi încasările din chirii ale celor doi,...
Preşedintele interimar al social-democraţilor Viorica Dăncilă a anunţat că se vor face sondaje pentru toţi social-democraţii care şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale,...
Deputatul PNL Mihai Voicu a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire...
Fostul deputat Ioan Oltean a fost pus sub acuzare pentru a doua oară în dosarul ANRP, pentru pretinse fapte de corupţie, acuzaţiile fiind aceleaşi ca în...
Gabriela Firea a obţinut anul trecut venituri de 166.716 lei în calitate de primar general al Capitalei, conform declaraţiei de avere postate pe site-ul PMB. Este...
Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş,a fost ales preşedinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European. Cioloș consideră că această alegere reprezintă doar un pas în construcţia politică...
Fosta şefă a Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Hunedoara, Florinda Emilia Crăciun, a fost condamnată marţi de Tribunalul Hunedoara la doi ani de închisoare...
Moţiunea de cenzură ”Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot” a fost respinsă, marţi, de Parlament. Au fost înregistrate...
Urmărirea penală față de fostul consilier a lui Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost începută, anunță procurorii DIICOT într-un comunicat de presă. Mai mult, față de...
Moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot” va fi dezbătută şi votată marţi de...
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a solicitat luni CSM să acţioneze pentru desecretizarea „de urgenţă” a „protocoalelor secrete dintre SRI-DNA-instanţele de judecată” şi a afirmat că...
Dacian Cioloş, fost prim-ministru al României şi fost comisar european pentru agricultură, şi-a depus oficial candidatura pentru conducerea Renew Europe (RE), noul grup politic din Parlamentul...
Preşedintele Klaus Iohannis e printre favoriţii cursei pentru funcția de președinte al Consiliului European, cel puţin aşa susţine publicaţia Financial Times. În prezent, această poziţie este...
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că este dificil de spus dacă moţiunea de cenzură va trece, având în vedere că mai este nevoie de...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Stan Gheorghe, procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din...
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că şansele moţiunii de cenzură sunt mai mari decât la celelalte moţiuni de după decembrie 2016, susţinând că, până...
Comitetul Executiv al PSD s-a reunit joi, timp de patru ore, iar subiectul principal de discuție l-a reprezentat pregătirile pentru Congresul din 29 iunie care va...