Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reţinut, miercuri, de poliţişti, fiind bănuit de incendierea, în noaptea de luni spre marţi, a mai multor...
Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit înecat în Dunăre, miercuri după-amiază, în zona Ostrov-Canlia, la 100 de kilometri sud-vest de municipiul Constanţa,...
Peste 289.000 de autoturisme noi şi second hand au fost înmatriculate în România, în primul semestru al anului, în scădere cu 1,88% faţă de aceeaşi perioadă...
După un mesaj trimis noaptea prin sistemul RoAlert, în care oamenii erau avertizați cu privire la prezența unui urs în zona localității, un cetățean a ținut...
Salvaţi Copiii dotează Secţia de Neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă (SUUB) cu un ventilator neonatal de ultimă generaţie, în valoare de 35.000 de euro, din...
Fructele proaspete au continuat să se scumpească în luna iunie faţă de mai, preţul acestora urcând cu 5,81%, însă cartofii au consemnat o reducere a preţurilor...
Zeci de unităţi de cazare şi alimentaţie publică de pe litoral au fost controlate de Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă (ISU) "Dobrogea", în prima săptămână din...
Un program artistic va fi organizat joi, în cadrul evenimentului ''Macii Roşii - Sărbătoarea verii'', în curtea Institutului Oncologic ''Prof. Dr. Alex. Trestioreanu'', în intervalul 18,00...
Ambulatoriul Spitalului Municipal din Gheorgheni va intra într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare, după ce Primăria a câştigat un proiect finanţat din fonduri europene. Potrivit...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat doi cetăţeni români care încercau să scoată din ţară două autoturisme marca Tesla,...
Potrivit ziarului Alba24.ro, din anul 2020 fetele se pot înscrie la examenul de admitere pentru școala de pompieri. Anunțul a fost făcut public de către Ministerul...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani - I.T.P.F. Iaşi, în cooperare cu structurile de frontieră din Ucraina, au identificat şi...
Autoritatea Electorală Permanentă a lansat marți site-ul votstrainatate.ro, o platformă online pe care cetăţenii români din diaspora care vor să voteze la alegerile prezidenţiale din acest...
Un elicopter militar, zeci de transportoare blindate şi zeci de tunuri din dotarea Armatei Române au fost scoase la licitaţie, în baza unei proceduri iniţiate de...
O femeie în vârstă de 53 de ani, din localitatea brăileană Şuţeşti, şi-a înjunghiat miercuri concubinul, un bărbat de 42 de ani, victima fiind transportată la...
O tânără de 27 de ani a fost preluată, miercuri, de un elicopter SMURD pentru a fi transportată la o clinică din Iaşi, după ce în...
Trei bărbați, care în anul 2012 au înșelat mai multe persoane prin metoda ”Premiul” și au reușit să obțină de la victimele lor mii de lei,...
Un bărbat, șofer de taxi, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volan sub influența alcoolului. Etilotestul a indicat alcoolemie de 0,46...
Un bărbat de 38 de ani a fost arestat de polițiștii din Câmpia Turzii. Este cercetat pentru viol, fiind acuzat că a intrat în locuința unei...
O postare pe internet ar fi motivul pentru care minorul din Cugir a fost trântit la pământ, bătut și înjurat de către un grup de tineri....