Connect with us

ACTUALITATE

Ce impact va avea asupra economiei României invazia ruşilor în Ucraina

Publicat

Conflictul Ucraina-Rusia va avea efecte negative pe toate planurile: creşterea preţurilor la petrol şi la gaze va conduce la o creştere generalizată a preţurilor, investiţiile vor stagna sau se vor orienta spre zone mai stabile, vor fi reduceri la nivelul importurilor şi al exporturilor.

Finanţarea deficitelor gemene va fi o problemă din ce în ce mai mare. În plus, România s-ar putea confrunta cu număr mare de refugiaţi din Ucraina.

„Vor fi efecte în lanţ: curs de schimb, rata inflaţiei, reduceri la nivelul exporturilor-importurilor şi mai ales sentimentul care îşi pune amprenta asupra deciziilor de politică economică şi de politică de firmă. Vor stagna investiţii, vor fi amânate unele. Starea aceasta de incertitudine vizează nu numai bursele, ci şi deciziile cotidiene ale firmelor. Impactul economic global, agregat, şi mai ales european, va fi foarte mare“, a spus prof. univ. dr. Dumitru Miron de la Facultatea de Relaţii Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

El a mai precizat că investitorii sunt extrem de sensibili la starea de volatilitate, la turbulenţă, la instabilitate.

„În momentul în care apare o sursă, cât de mică, de instabilitate de orice fel se vede imediat. Iar acum nu putem vorbi de o sursă mică de instabilitate, ci de una mare, pentru că pune în antinomie NATO cu Rusia. Niciun analist nu poate anticipa corect cum vor evolua lucrurile de la o oră la alta. Dacă nu ştii ce se va întâmpla peste câteva ore, cu atât mai puţin faci un plasament investiţional pe câţiva ani. S-ar putea ca investiţiile să se orienteze către zone ceva mai liniştite deocam­dată, cum este regiunea Asia-Pacific. Pro­babil că se vor intensifica acolo investiţiile pentru că tot într-acolo se orientează şi gazele care nu vor mai fi vândute în Europa, se vor îndrepta spre China, spre Asia în general“, a mai spus Dumitru Miron.

Unele efecte negative ale invaziei Rusiei în Ucraina deja au început să se vadă încă de dinaintea izbucnirii conflictului, spune analistul economic Aurelian Dochia.

„Cred că trebuie să ne aşteptăm la o deteriorare pe toţi aceşti indicatori – PIB, inflaţie, exporturi-importuri. Niciodată o situaţie de conflict nu va avea efect pozitiv asupra economiei. Unele efecte au început să se vadă de dinaintea izbucnirii conflictului, pieţele bursiere au început să fie nervoase, volatile, apoi să aibă scăderi serioase, iar pieţele valutare sunt puternic afectate de tot ce înseamnă materii prime, în primul rând energia. Petrolul a depăşit 100 de dolari pe baril, nivel pe care nu l-am avut din 2014, iar acest lucru se va simţi apoi în întreaga eco­no­mie, cresc costurile în toate fazele de pro­duc­ţie, iar acest lucru se va transmite la con­su­mator. Inflaţia va depăşi clar 10%, nu doar în România, ci şi în America“, a spus Aurelian Dochia.

Analistul economic a mai precizat că „necazul mare“ este că România este vulnerabilă din cauza deficitelor gemene – deficitul bugetar şi deficitul de cont curent.

„Am mers în continuare în ultimii ani pe menţinerea unor deficite mari care ne vulnerabilizează, nu ştiu cum ne vom mai finanţa deficitele în contextul unor pieţe nervoase“, a mai spus Aurelian Dochia.

În ceea ce priveşte exporturile şi importurile dintre România şi Ucraina, respectiv Rusia, datele statistice arată că, istoric, România a avut, cel puţin la comerţul cu bunuri, un sold negativ în relaţie cu cele două state, exporturile către acestea fiind mai mici decât importurile.

În 2020, România a exportat bunuri în valoare de 587 de milioane de euro către Ucraina şi a importat bunuri în valoare de 934 mil. euro din această ţară, arată datele Institutului Naţional de Statistică. În Rusia a exportat, în acelaşi an, bunuri în valoare de 820 mil. euro şi a importat bunuri în valoare de peste 1,8 mld. euro. MEDIAFAX

Sursă foto: fanpage.it

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Educația, prima linie împotriva drogurilor: Elevi și părinți din Botoșani, la o conferință dedicată prevenirii consumului

Publicat

educația, prima linie împotriva drogurilor: elevi și părinți din botoșani,

Publicitate

Un număr de 400 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a din județul Botoșani, alături de 200 de părinți, au participat astăzi, 10 februarie 2026, la conferința „Educația – element esențial împotriva drogurilor”, un eveniment dedicat conștientizării riscurilor asociate consumului de substanțe interzise.

Activitatea s-a desfășurat în două sesiuni distincte, prima, între orele 12:30 și 14:30, fiind destinată elevilor, iar cea de-a doua,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nouă oferte pentru tronsonul din Autostrada A8 care unește Moldova de Transilvania și Uniunea Europeană

Publicat

nouă oferte pentru tronsonul din autostrada a8 care unește moldova

Publicitate

Proiectul Autostrăzii A8, considerată principala legătură rutieră dintre Moldova, Transilvania și spațiul european, face un nou pas înainte. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat depunerea a nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani.

Contractul are o valoare estimată la 57 de milioane de lei și o durată totală de 110 luni. Din această perioadă, 46 de luni sunt alocate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Amenzi și controale în Piața Centrală din Botoșani: Zeci de sancțiuni aplicate de Poliția Locală în doar o zi

Publicat

amenzi și controale în piața centrală din botoșani: zeci de

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au desfășurat, pe 5 februarie 2026, o amplă acțiune de verificare în Piața Centrală și în zonele din apropiere, pentru menținerea ordinii publice, respectarea regulilor de comerț și fluidizarea circulației. În urma controalelor, au fost legitimate 61 de persoane și aplicate 47 de sancțiuni contravenționale.

Dintre sancțiuni, 25 au fost amenzi, în valoare totală de 4.035 lei, iar 22 au fost avertismente, vizând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu puternic la Tudora: Acoperișul unei case a ars iar 22 de vaci au fost salvate de un vecin

Publicat

incendiu puternic la tudora: acoperișul unei case a ars iar

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora, unde acoperișul unei locuințe a fost cuprins rapid de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin care a observat focul și a intervenit imediat, reușind să evacueze din grajdul lipit de casă nu mai puțin de 22 de vaci.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe