Connect with us

ACTUALITATE

Cheltuielile militare globale au atins în 2019 cel mai ridicat nivel de la sfârşitul Războiului Rece

Publicat

bani

Cheltuielile militare la nivel mondial au atins în 2019 cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece, Statele Unite ocupând primul loc, potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) publicat luni, transmite AFP.

Pe parcursul anului trecut, cheltuielile militare s-au ridicat la 1.917 miliarde de dolari (1.782 miliarde de euro) la nivel mondial, o creştere anuală cu 3.6%, cea mai mare din 2010.

"Cheltuielile militare au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece" în 1989, a declarat pentru AFP Nan Tian, cercetător din cadrul SIPRI.

Cel mai mare buget continuă să fie cel al Statelor Unite, care a crescut cu 5.3% în 2019, ajungând la 732 miliarde de dolari şi reprezentând 38% din cheltuielile la nivel global. După şapte ani de scădere, cheltuielile militare ale Statelor Unite au început să crească din nou începând cu 2018.

Pe locul doi se situează China, cu 261 miliarde de dolari şi o creştere anuală de 5.1%, urmată de India cu 71.1 miliarde de dolari şi o creştere anuală de 6.8%.

Dacă în ultimii 25 de ani cheltuielile Chinei au urmat îndeaproape curba de creştere economică a ţării, investiţiile sale în domeniul militar reflectă, în acelaşi timp, ambiţia Beijingului de a avea o "armată de clasă mondială", consideră Nan Tian.

"China a declarat în mod deschis că, în esenţă, vrea să concureze cu Statele Unite ca superputere militară", susţine expertul intervievat de AFP.

Progresul ţării explică, parţial, şi ascensiunea Indiei, explică SIPRI.

Astfel, "tensiunile şi rivalitatea Indiei cu Pakistan şi China se numără printre factorii determinanţi ai creşterii cheltuielilor militare", potrivit unui alt cercetător al institutului, Siemon Wezeman, citat într-un comunicat de presă.

Topul celor cinci ţări cu cele mai ridicate cheltuieli în domeniu (SUA, China, India, Rusia şi Arabia Saudită) reprezintă peste 60% din totalul cheltuielilor militare la nivel global în 2019.

Germania, care se situează pe locul 7, în urma Franţei, a înregistrat cea mai mare creştere din topul primilor 15. Cheltuielile Berlinului au crescut cu 10% în 2019, ajungând la 49.3 miliarde de dolari, în parte ca urmare a creşterii percepţiei unei ameninţări din partea Rusiei, potrivit autorilor raportului.

Deşi se remarcă o accelerare a creşterii cheltuielilor militare în ultimii ani, Nan Tian avertizează în legătură cu posibilitatea inversării tendinţei din cauza pandemiei noului coronavirus care zguduie economia mondială.

Pe măsură ce lumea se îndreaptă spre o posibilă recesiune, Nan Tian consideră că guvernele ţărilor vor trebui să îşi reconsidere cheltuielile militare în favoarea unor sectoare precum sănătatea şi educaţia."Este foarte probabil ca acest lucru să aibă un efect real asupra cheltuielilor militare", a spus el.

Cercetătorul SIPRI nuanţează însă această perspectivă, declarând că "istoria demonstrează că o scădere a cheltuielilor militare într-un context de criză nu durează niciodată mult timp".

"Am putea asista la o scădere a cheltuielilor timp de unu până la trei ani, apoi la o altă creştere în anii următori", a conchis Nan Tian. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 12 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 11 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 12 februarie 2026:

Loto 6/49: 26, 6, 4, 10, 29, 7

Loto 5/40: 20, 29, 14, 25, 2, 19

Joker: 27, 6, 9, 22, 18 + 11

Noroc: 2 0 2 4 9 5 5

Publicitate

Noroc Plus: 3 0 0 9 4 0

Super Noroc: 8 3 0 5 7 0

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat condamnat de Judecătoria Botoșani, prins la Răcăciuni după ce se sustrăgea de la închisoare. Era urmărit național și internațional

Publicat

un bărbat din dorohoi a ajuns din control judiciar în

Publicitate

Un bărbat condamnat printr-o hotărâre a Judecătoriei Botoșani a fost depistat de polițiști după ce se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea, fiind dat în urmărire atât la nivel național, cât și internațional.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, la data de 11 februarie, o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni a identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, pe numele căruia fusese emis mandat de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Liga Națiunilor la fotbal: România, în grupă cu Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia. Rezultatele tragerilor la sorți

Publicat

liga națiunilor la fotbal: românia, în grupă cu polonia, bosnia herțegovina

Publicitate

Selecționata de fotbal a României a fost repartizată în Grupa B4 a Ligii Națiunilor, ediția 2026/2027, alături de Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia, potrivit tragerii la sorți efectuate joi seara, la Bruxelles, relatează agerpres.ro.

România vine din postura de câștigătoare a Grupei C2 în ediția 2024/25 (cu Kosovo, Cipru și Lituania), cu victorii pe linie.

În Grupa B4, în locul Suediei trebuia să fie Kosovo, dar una dintre condițiile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Soluție în epoca Bolojan: Două comune din România au decis să se unească. Supraviețuire la bugetul de austeritate

Publicat

soluție în epoca bolojan: două comune din românia au decis

Publicitate

Primele două comune din ţară care au decis să se unească şi să treacă mai uşor peste criza provocată de guvernul condus de Ilie Bolojan sunt din judeţul Satu Mare, relatează alba24.ro.

Negocierile pentru unificare au fost demarate de către deputatul Adrian Cozma, preşedinte PNL Satu Mare, împreună cu cei doi edili, Cornea Mare Nicolae din Socond şi Ioan Bartok Gurzău din Beltiug. Noua localitate se va numi Beltiug.

Acest lucru după ce...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe