Connect with us

Uncategorized

CLUJ: Microbuz cu pasageri răsturnat pe autostrada A3, în zona oraşului Turda

Publicat

accident autostrada
arhivă foto

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un microbuz s-a răsturnat, luni, pe autostrada A3, în zona oraşului Turda.

„Este vorba de un accident rutier care a avut ca urmare răsturnarea unui microbuz cu mai mulţi pasageri. Intervin la locul evenimentului două autospeciale de descarcerare, două echipaje SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi două echipaje SAJ. Cinci persoane au primit îngrijiri medicale până în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.

Evenimentul a avut loc pe sensul de mers dinspre Gilău spre Turda, la km 32. (AGERPRES)


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EVENIMENT

FOTO: Acțiune în județul Olt pentru siguranța rutieră. În doar 4 ore, polițiștii au reținut 37 de permise și au aplicat 445 de amenzi

Publicat

Aproape 500 de amenzi au fost aplicate de polițiști și 37 de permise au fost reținute, în urma unei ample acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în județul Olt.

Potrivit IPJ Olt, joi, 26 august, în intervalul orar 07.00-11.00, poliţiştii Serviciului Rutier Olt şi cei ai structurilor rutiere și de ordine publică municipale şi orăşeneşti au acționat, în sistem integrat, sub coordonarea Direcției Rutiere, pe drumurile naționale și județene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul acțiunii au fost implicați peste 80 de polițiști olteni, în spijinul acestora venind și polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Argeș, Vâlcea, Dolj și Teleorman.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate 445 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 121.657 de lei.

Totodată, au fost reținute 37 de permise de conducere ( dintre care 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pentru depășire neregulamentară, 11 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehciulelor și 1 pentru folosirea telefonului mobil fără a utiliza sistemul ”mâini libere” ) și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

De asemenea, a fost constatată o infracțiune, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Astfel, un bărbat de 38 de ani, din comuna Pleșoiu, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în localitate, având o alcolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citește mai departe

Uncategorized

Studiu: Eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna a scăzut la 66%, în cazul variantei Delta

Publicat

Eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna împotriva infectării cu COVID-19 a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite, potrivit datelor publicate marţi de autorităţile sanitare americane, informează AFP.

Aceste date provin dintr-un studiu realizat pe mii de angajaţi din centre de îngrijire şi spitale din şase state, care a examinat performanţa vaccinurilor în condiţii reale. Participanţii sunt testaţi săptămânal atât pentru infectările simptomatice, cât şi pentru cele asimptomatice.

Aproape toţi angajaţii vaccinaţi din domeniul sănătăţii au fost vaccinați cu serurile de la Pfizer sau Moderna.

În perioada decembrie 2020 – aprilie 2021, eficacitatea vaccinurilor în prevenirea infectării a fost de 91%, potrivit datelor publicate de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA.

Însă după ce varianta Delta a devenit dominantă, adică când a fost identificată în peste 50% din cazuri, eficienţa sa a scăzut la 66%.

Autorii studiului avertizează însă că acest declin poate fi cauzat nu doar de varianta Delta, ci şi de o erodare în timp a eficacităţii vaccinurilor.

„Deşi aceste date intermediare sugerează o reducere moderată a eficacităţii vaccinurilor anti-COVID-19 în prevenirea infectării, faptul că reducerea infectărilor rămâne la două treimi subliniază importanţa şi beneficiile continue ale vaccinării” apreciază autorii studiului.

Datele publicate marţi nu au urmărit şi diferenţa între eficacitatea vaccinului Moderna şi cea a serului Pfizer.

Această scădere a eficacităţii în cazul variantei Delta a fost evidenţiată de mai multe studii, chiar dacă cifra exactă diferă de la un studiu la altul.

A treia doză, începând din septembrie

Acesta este unul din motivele invocate săptămâna trecută de autorităţile sanitare pentru a anunţa o campanie de rapel începând cu mijlocul lunii septembrie pentru toţi adulţii americani care au primit a doua doză în urmă cu opt luni.

Cu toate acestea, protecţia vaccinurilor împotriva cazurilor severe, a spitalizărilor şi a deceselor rămâne ridicată.

Un alt studiu lansat marţi de CDC, efectuat pe pacienţi din Los Angeles în perioada cuprinsă între începutul lunii mai şi sfârşitul lunii iulie, arată că persoanele nevaccinate sunt de 29 de ori mai susceptibile de a fi spitalizate decât persoanele vaccinate.

Varianta Delta a devenit dominantă în SUA la începutul lunii iulie şi este în prezent responsabilă pentru peste 98% din infectări. Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenţionare de călătorie în Spania: Cod galben de ploi torenţiale și vânt puternic

Publicat

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Agenţia Meteorologică de Stat (AEMET) a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă şi a emis pentru miercuri, 25 august, cod galben de furtuni și vânt puternic. .

Potrivit unui comunicat MAE, sunt anunţate:

– Cod galben de furtuni pentru comunităţile Madrid, Aragon, Castilla y Leon, Castilla – La Mancha şi Catalonia;

– Cod galben de vânt de coastă (forţa 7) pentru Galiţia.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca cetăţenii români să consulte în permanenţă informaţiile publice comunicate de autorităţile spaniole. De asemenea, în caz de urgenţă, se recomandă cetăţenilor români care se află în zonele afectate să contacteze autorităţile competente, apelând telefonul de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Secţiei Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid: +34 91.734.4004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă, în funcţie de regiune:

– Secţia consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid: +34669362202;

– Consulatul General Barcelona: +34661547853;

– Consulatul General Sevilla: +34648212169;

– Consulatul General Bilbao: +34608956278;

– Consulatul Castellon de la Plana: +34677842467;

– Consulatul Ciudad Real: +34609513790;

– Consulatul Zaragoza: +34663814474;

– Consulatul Almeria: +34682733408.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.aemet.es/es/eltiempo/prediccion/avisos, http://madrid.mae.ro/, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. Agerpres

Citește mai departe

EVENIMENT

ATENȚIE ȘOFERI! Aglomerație pe DN1 și pe Autostrada Soarelui. Se circulă în coloană pe mai multe tronsoane

Publicat

Este aglomerație vineri după-amiaza pe DN 1 București-Brașov și pe Autostrada București-Constanța, iar pe unele tronsoane din DN1 și DN 39 se circulă în coloană.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe Centura de Vest a municipiului Ploiești este coloană în mișcare pe sensul de mers București către Brașov, de la intersecția cu sensul giratoriu dintre DN1 cu DN1A până la intersecția cu sensul giratoriu dintre DN1 cu DJ 129G.

De asemenea, este coloană în mișcare pe sensul către Brașov al DN1, de la kilometrul 102, localitatea Nistorești, până la kilometrul 107, dar și în stațiunile Sinaia și Bușteni.

Pe sensul către București al DN1, aglomerație este de la limita cu județul Brașov până în zona centrală a stațiunii Bușteni.

De asemenea, valorile de trafic sunt în creștere pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București-Constanța, însă nu sunt semnalate tronsoane cu circulație în coloană.

Trafic intens este și pe DN 39 Constanța – Mangalia, circulându-se în coloană între stațiunile Eforie Nord și Agigea.

Polițiștii acționează în teren pentru fludizarea traficului rutier. MEDIAFAX

Citește mai departe