EVENIMENT
CNS cere autonomie teritorială pentru Ținutul Secuiesc și eliberarea lui Beke István şi Szőcs Zoltán, ''condamnaţi nevinovaţi'' pentru acte de terorism
Cele peste 2.000 de persoane adunate, duminică, la Monumentul Secuilor din Târgu Mureş, pentru a marca Ziua Libertăţii Secuilor, au solicitat autonomia teritorială pentru Ţinutul Secuiesc şi eliberarea din închisoare a lui Beke István şi a lui Szőcs Zoltán, membri ai grupării "Mişcarea de Tineret 64 de Comitate" (HVIM) din Transilvania, condamnaţi pentru acte de terorism de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la câte 5 ani de închisoare.
"Solicităm eliberarea lui Beke István şi Szőcs Zoltán, condamnaţi nevinovaţi în aşa numitul proces secuiesc de teroare, fiind evident calvarul lor are ca obiectiv intimidarea întregii comunităţi maghiare. Protestăm împotriva utilizării instituţiilor statului de drept în vederea asupririi maghiarilor de cetăţenie română, în vederea intimidării şi persecutării lor", au arătat manifestanţii, referindu-se la cei doi condamnaţi din dosarul în care au fost acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie, de la Târgu Secuiesc, din 2015.
De altfel, pe parcursul întregii manifestări, în timpul discursurilor lui Izsák Balázs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Tőkés László preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) şi José Mari Etxebarria, reprezentantul Partidului Naţional Basc, participanţii au scandat "Libertate pentru Beke!" şi "Autonomie!".
Ca în fiecare an, participanţii la comemorarea Secuilor Martiri au solicitat autonomie teritorială pentru Ţinutul secuiesc şi au cerut Guvernului României să facă credibil moto-ul ales pentru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, precum şi eliberarea celor doi tineri condamnaţi pentru acte de terorism.
"Azi, 10 martie 2019, noi, secuii adunaţi în Târgu Mureş şi cei care se solidarizează cu noi în ţară şi în străinătate, urmând calea legii şi a democraţiei, declarăm din nou în unanimitate: solicităm autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc! Mesajul Zilei Libertăţii Secuieşti: aceasta nu este doar ziua comemorării martirilor, dar este şi ziua revendicărilor privind drepturile noastre legitime. În acest semestru România îndeplineşte preşedinţia Uniunii Europene. Moto-ul ales de Guvernul României: 'Coeziunea valoare comună Europeană' din păcate este lipsit de credibilitate. Guvernul României poartă o responsabilitate gravă pentru sărăcirea artificială a Ţinutului Secuiesc la care în ultimii doisprezece ani a folosit şi mijloace unionale. Solicităm: Guvernul României să facă credibilă moto-ul ales şi să renunţe la sărăcirea forţată şi artificială a Ţinutului Secuiesc", se arată în petiţie.
Aceştia au subliniat că autonomia Ţinutului secuiesc nu lezează unitatea teritorială şi suveranitatea României, nu restricţionează interesele cetăţenilor de naţionalitate română şi a altor naţionalităţi şi nu este în contradicţie cu Constituţia ţării.
"Autonomia Ţinutului Secuiesc reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţii majoritare autohtone a ţinutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare şi de unele prerogative de drept public, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate şi în interesul întregii colectivităţi, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Acest lucru este şi în interesul României. Regiunea autonomă dispune de organe de conducere democratic alese, situate între stat şi colectivitate, exercită competenţele autoadministrării, respectiv dispune de anumite competenţe publice delegate de stat. Toate acestea se pot realiza numai prin dialog, prin voinţa liber exprimată a comunităţii locale, cu respectarea principiilor democratice şi prin cooperarea solidară şi constructivă a cetăţenilor", se susţine în petiţie.
Manifestanţii au mai spus că autorităţile române refuză dialogul legat de recomandarea 1201/1993, iar în acest sens s-a solicitat ca la o viitoare reorganizare administrativ-teritorială să se creeze regiunea administrativă de dezvoltare de sine stătătoare, denumită Ţinutul secuiesc, în conformitate cu proiectul de lege elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc.
În petiţie se mai solicită înfiinţarea facultăţii sine stătătoare de limba maghiară la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş şi s-a protestat împotriva "atacurilor repetate la adresa unor instituţii de învăţământ de limbă maghiară, hărţuirea unor autorităţi locale din Ţinutul Secuiesc, limitarea folosirii limbii materne, persecutarea simbolurilor naţionale".
După manifestarea de comemorare de la Monumentul Secuilor Martiri, participanţii au pornit în marş prin municipiul Târgu Mureş pentru a preda petiţia unui reprezentant al Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş. AGERPRES
EVENIMENT
FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom
O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Sofia, care este cea mai tânără sportivă din delegație, va concura la slalom.
Aceasta este elevă în clasa a X-a la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.
”Schiul alpin va trimite la Milano Cortina 2026 cea mai tânără...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate
Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.
Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.
Apoi a făcut o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Prioritățile deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan: Susținerea producției românești, accelerarea lucrărilor la Autostrada A3
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, va susține în sesiune parlamentară care începe luni, inițiative legislative și măsuri publice care să contribuie atât la dezvoltarea județului Cluj, cât și la consolidarea politicilor naționale de dezvoltare ale României, având ca obiectiv creșterea calității vieții, reducerea inegalităților și modernizarea serviciilor publice.
1. Dezvoltare locală și investiții...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ
Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ. În prima săptămână a lunii februarie, vremea în Alba va fi mai caldă decât normalul perioadei, însă va rămâne în mare parte mohorâtă. Intervalul 2–8 februarie aduce temperaturi relativ ridicate pentru data din calendar.
Chiar dacă în primele zile din săptămână frigul persistă, apoi se încălzește ușor, câte puțin ân fiecare zi. Cerul va fi predominant...
Citește mai mult pe Alba24.ro

