ACTUALITATE
Comisia Europeană a încheiat contractul cu Pfizer-BioNTech pentru 300 de milioane de doze de vaccin
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, transmite Reuters.
Încheierea acestui contract survine după ce grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat luni că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3.
Datele referitoare la siguranţa vaccinului urmează să fie publicate la sfârşitul acestei luni. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a descris anunţul Pfizer-BioNTech drept o ''veste extraordinară''.
Cu toate acestea, necesitatea de a depozita acest vaccin la temperaturi extrem de scăzute ar putea complica programele de vaccinare, mai ales în regiunile din Asia şi Africa unde clima este caldă, distanţele sunt mari, iar infrastructura necesară este deficitară sau chiar lipseşte.
Conform acordului negociat de Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre ale UE, acestea vor putea cumpăra 200 de milioane de doze, cu o opţiune de încă 100 de milioane.
Comisia Europeană a mai încheiat astfel de contracte cu companiile farmaceutice AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson şi continuă negocierile cu Moderna, CureVac şi Novavax.Agerpres
ACTUALITATE
În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România
Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare diferă semnificativ între județele României, potrivit celor mai recente date valabile la începutul lunii februarie 2026, făcute publice de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).
În acest context, Botoșaniul se află în partea superioară a clasamentului național privind costul apei potabile, deși județul continuă să fie...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.
Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.
În sălile de clasă au avut loc momente de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică
Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.
După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani
Un cățel flămând, speriat și fără nicio șansă de a ieși singur a fost salvat de pompierii botoșăneni după ce a rămas blocat, timp de cel puțin o săptămână, într-un cămin de apă adânc de peste doi metri.
Întâmplarea s-a petrecut ieri, pe un câmp din localitatea Costești, acolo unde o tânără care mergea zilnic să-l hrănească l-a auzit plângând și a încercat, fără succes, să-l scoată singură la suprafață. Realizând că nu...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
