Connect with us

ACTUALITATE

Croația preia președinția UE. Printre priorități - Brexitul și extinderea

Publicat

brexit

Priorităţile celor şase luni de preşedinţie croată în fruntea Uniunii Europene, începute miercuri, vor fi extinderea şi Brexitul, a declarat ministrul de externe croat Goran Grlic Radman, citat de AFP.

Croaţia, cel mai tânăr stat membru al UE, are "mult de lucru şi o misiune importantă pe care trebuie să o efectuăm în cel mai bun mod posibil în interesul tuturor statelor membre ale UE, a început prin organizarea relaţiei între UE şi Regatul Unit", a afirmat Grlic Radman.

Regatul Unit urmează să părăsească UE la 31 ianuarie, dar va beneficia de un statut intermediar până la sfârşitul anului, aşteptând ca negociatorii să cadă de acord asupra modalităţilor viitoarelor relaţii comerciale între această ţară şi Uniune.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întrebat recent asupra capacităţii UE şi a Regatului Unit de a ajunge la un acord post-Brexit până la sfârşitul anului 2020.

O altă provocare pentru preşedinţia croată va fi situaţia ţărilor din Balcanii de Vest care vor să se alăture blocului, "căci există abordări diferite faţă de extinderea UE", a explicat ministrul croat la canalul de televiziune N1.

El s-a exprimat de la Viena, în Austria, unde a marcat începerea preşedinţiei croate a UE printr-o ceremonie la ambasada locală.

În pofida marilor aşteptări ale ţărilor candidate la intrarea în UE, "vom susţine ceea ce este realist şi posibil", a spus şeful diplomaţiei croate. "Procesul de intrare în UE nu se face într-o zi. Noi am lucrat dur pentru a respecta toate criteriile şi normele", a adăugat el.

În Balcanii de Vest, doar Serbia şi Muntenegru sunt în procesul de negociere pentru alăturarea la UE, în timp ce Albania şi Macedonia de Nord aşteaptă în continuare să-şi înceapă convorbirile de aderare, care au fost blocate de Franţa şi de alte ţări în cadrul unui Consiliu european în octombrie. Kosovo şi Bosnia sunt mult în urmă.

Împreună cu Slovenia, care s-a alăturat UE în 2004, Croaţia este singurul stat provenit din fosta Iugoslavie care a aderat la blocul comunitar în 2013.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Meteorologii au emis COD GALBEN de ger pentru Botoșani. Recomandările ISU Botoșani

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că din această seară, de la ora 20:00, până luni, la ora 10:00, în județul Botoșani vor fi temperaturi minime deosebit de scăzute și ger, în special în timpul nopților și dimineților. Temperaturile minime se vor situa între minus 18 și minus 6 grade, cu ger persistent și peste zi.

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Recomandări pentru protejarea instalațiilor de apă împotriva înghețului. Ce trebuie să facă cetățenii

Publicat

recomandări pentru protejarea instalațiilor de apă împotriva înghețului. ce trebuie

Publicitate

Recomandări pentru protejarea instalațiilor de apă împotriva înghețului. Având în vedere temperaturile foarte scăzute prognozte pentru perioada imediat următoare, operatorul le reamintește consumatorilor principalele măsuri pe care aceștia trebuie să le ia pentru a preveni înghețarea instalațiilor de apă (conducte, contoare, robineți, etc.), scrie alba24.ro.

Sfaturi pentru cetățeni:

  • nu închideţi complet căldura atunci când este frig,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Șapte adulți și trei copii, salvați după o noapte de intervenții ale pompierilor botoșăneni

Publicat

foto&video: Șapte adulți și trei copii, salvați după o noapte

Publicitate

Zece persoane, printre care și trei copii, au avut nevoie de sprijinul pompierilor pentru a-și putea continua deplasarea, după ce au rămas înzăpezite cu autoturismele.

Prima intervenție a avut loc pe drumul dintre localitățile Ripiceni și Stânca, unde un autoturism în care se aflau doi adulți și un copil a ajuns în șanțul de pe marginea carosabilului, din cauza stratului de zăpadă depus. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Mucenic Polieuct

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul mucenic polieuct

Publicitate

Cetatea armeană Melitina a fost scăldată în sângele creștinilor, asemenea întregii Armenii. Întâiul sânge vărsat pentru Hristos în cetatea aceasta a fost al Sfântului Polieuct în anul 259, în vremea stăpânirii lui Valerian.

În Melitina se aflau doi prieteni: Nearh și Polieuct. Amândoi erau căpetenii de oaste, Nearh era creștin, iar Polieuct era încă păgân, însă plin de fapte bune. Când împăratul trimise porunca prigonirii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe