Connect with us

ACTUALITATE

Curtea Constituțională a amânat pronunţarea în cazul sesizării lui Iordache pe completurile specializate în corupţie

Publicat

Sursa foto: Facebook

Curtea Constituţională a amânat joi pentru 19 aprilie pronunţarea în cazul sesizării lui Florin Iordache privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.

Dezbaterile au început miercuri la CCR, când părţile implicate şi-au spus punctul de vedere.

Cu această ocazie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a afirmat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În replică, preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a arătat că vicepreşedintele Camerei Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate. Anterior, ea declarase că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

ISU Botoșani: 11 incendii produse în locuințe și gospodării. Aproape o sută de intervenții ale pompierilor de Crăciun

Publicat

isu botoșani: 11 incendii produse în locuințe și gospodării. aproape

Publicitate

În perioada 25–28 decembrie 2025, pompierii botoșăneni au desfășurat 96 de misiuni.

Acestea au vizat:

· acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD, în 62 de situații;

· 22 de alte intervenții, precum: transportul persoanelor supraponderale, deblocarea ușilor, înlăturarea efectelor produse de vântul puternic, patrularea pentru identificarea persoanelor fără adăpost, în vederea prevenirii cazurilor de hipotermie;

· acordarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat de 49 de ani, din Frumușica, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu

Publicat

gethumb.details.jpg

Publicitate

La data de 28 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Frumușica, cercetat pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 27 decembrie 2025, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fratelui său, situată în comuna...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Drumurile de pe raza comunelor Tudora și Vorona, luate la ochi de polițiști. Zeci de amenzi pentru vitezomani

Publicat

54 de șoferi, amendați pentru viteză în doar câteva ore

Publicitate

Acțiunea polițiștilor rutieri pentru reducerea accidentelor rutiere grave

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, pe raza comunelor Tudora și Vorona.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și oprite pentru control, 42 de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție angajatori! Înrolarea în REGES-ONLINE este obligatorie până la 31.12.2025

Publicat

reges online devine obligatoriu: publicat ordinul nr. 1107/2025 privind noua procedură

Publicitate

Pentru angajatori cu privire la înrolarea în platforma digitală REGES-ONLINE

 

ITM BOTOȘANI reamintește angajatorilor din județ faptul că data de 31.12.2025 este termenul limită până la care aceștia trebuie să se înregistreze în noua platformă REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului care nu se regăsesc în sistemul informatic REVISAL.

Trecerea la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe