Connect with us

EVENIMENT

Cutia neagră a avionului de pasageri ucrainean prăbuşit în Iran a fost găsită. Ce naționalități aveau pasagerii

Published

on

avion
Cutia neagră a avionului Boeing 737 prăbușit în Iran, miercuri dimnineață, a fost găsită de echipele de salvare iraniene. Avionul aparține companiei Ukraine International Airlines, și avea 176 persoane la bord. Niciun pasager nu a supraviețuit.
Un avion Boeing 737-NG al companiei Ukraine International Airlines s-a prăbuşit miercuri la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Aparatul de zbor a căzut în apropierea aeroportului şi a fost cuprins de flăcări, potrivit Agerpres.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului Boeing 737-800 prăbuşit în Iran au decedat.

Consiliul de Securitate Naţională al Ucrainei a anunţat că 11 cetăţeni ucraineni, dintre care nouă membri ai echipajului, au murit în acest accident.

Acesta este primul accident fatal din istoria companiei Ukraine International Airlines (UIA). Compania a precizat că aeronava trecuse testul tehnic planificat şi desfăşurat pe data de 6 ianuarie.

Aceasta a anunţat miercuri suspendarea tuturor zborurilor sale către Teheran pe termen nedefinit şi a anunţat că va face tot posibilul pentru elucidarea circumstanţelor accidentului.

De asemenea, UIA a promis că va avea loc o anchetă cuprinzătoare, la care vor lua parte compania producătoare, autorităţile ucrainene şi cele iraniene.

Fondată în 1992 după destrămarea Uniunii Sovietice, UIA operează zboruri interne şi internaţionale şi are o flotă de 42 de aeronave formată din diverse modele Boeing, printre care 737-800 şi 737-900. De asemenea, UIA are în portofoliu şi compania Embraer.

UIA este în proces de modernizare a flotei sale, comandând trei avioane Boeing 737 MAX care încă nu au fost livrate de producătorul american din cauza temerilor privind siguranţa acestui model.

Ministrul ucrainean de Externe, Vadim Priștaiko, a anunțat pe contul său de Twitter care sunt naționalitățile oamenilor care au murit în urma prăbușirii avionului ucrainean Boeing 737-800 în Iran:

Victimele accidentului iranian sunt:

82 de persoane de naționalitate iraniană

63 de persoane de naționalitate canadiană

11 persoane de naționalitate ucraineană, dintre care 9 membri ai echipajului.

10 persoane de naționalitate suedeză

4 persoane de naționalitate afgană

3 persoane de naționalitate germană și alți 3 britanici.

Ministrul ucrainean de Externe și-a exprimat condoleanțe familiilor victimelor și a adăugat că autoritățile ucrainene continuă să investigheze cazul.

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Care este data limită și ce trebuie să știe angajații

Published

on

zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în

Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 mai pot beneficia în continuare de respectivele zile libere.

Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Potrivit Legii 53/2003 - Codul muncii, salariații au dreptul la concediu de odihnă anual plătit. Legea interzice renunțarea, cesionarea sau...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Salvamontiştii au avut 125 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 5 în Cluj

Published

on

salvamont interventii iarna.jpg






Salvamontiştii au intervenit de urgenţă sâmbătă în urma a 125 de apeluri de ajutor, fiind salvate în total 130 de persoane în urma acestor misiuni, a informat, duminică, Dispeceratul Naţional al Salvamont România.

39 de persoane, transportate cu ambulanțele

 

„Dintre acestea, 39 de persoane au fost transportate cu  ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, 2 persoane au fost transportate cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Primăria Alba Iulia se pregătește pentru selecția și nominalizarea administratorilor societății Alba Iulia Transport Local SRL

Published

on

primăria alba iulia se pregătește pentru selecția și nominalizarea administratorilor

Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința extraordinară din data de 17 februarie, un proiect de hotărâre privind necesitatea și declanșarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor societății „Alba Iulia Transport Local SRL”.

Ca urmare a Hotârârii Consiliului Local (HCL) nr. 363/26.11.2025 și a HCL nr. 395/09.12.2025, în data de 18 decembrie 2025 a fost înmatriculată la Oficiul Registrul Comerțului Societatea Alba Iulia Transport...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Ce spune Rogobete

Published

on

ministrul sănătății vrea să i dea afară pe medicii care lucrează

Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Alexandru Rogobete a transmis că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajați în spitalele publice, care se duc să lucreze la privat în timpul programului de la stat.

Ministrul Sănătății a mai anunțat că va fi introdusă în lege o nouă prevedere care va interzice dreptul la libera practică a medicilor din sistemul medical public, la privat, în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading