Connect with us

EVENIMENT

Descinderi la persoane bănuite de proxenetism, în Brăila. Racolau băieți săraci şi le convingeau iubitele să se prostitueze în Italia

Publicat

perchezitii
Sursă foto: arhivă

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a patru inculpați, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism în formă continuată.

 

Conform DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2017, pe raza județului Brăila, s-a constituit un grup infracțional organizat, format din mai multe persoane, specializat în racolarea de tinere minore și majore, pe care le exploatau sexual pe teritoriile unor state europene.

Liderul grupului se ocupa de identificarea unor băieți aflați într-o situație materială modestă, dispuse să-l ajute la desfășurarea unor activități (conducători auto, mecanici, etc.), contra unor sume modice de bani, persoane cărora le oferea posibilitatea de a-și stabili domiciliul cu forme legale într-unul dintre imobilele sale.

Cele două surori ale liderului aveau rolul de a recruta concubinele acestor persoane, precum și alte tinere pe care le cunoșteau prin intermediul acestora, prezentându-le ca atractivă, din punct de vedere financiar, activitatea de prostituție practicată pe teritoriul Italiei.

Ulterior, inculpații se ocupau de cumpărarea biletelor de călătorie ale persoanelor vătămate, pe care le însoțeau în Italia, unde le găzduiau într-un imobil și le inițiau în activitatea de practicare a prostituției, prin promovarea acestora pe site-uri de specialitate sau prin familiarizarea cu zonele situate „la stradă”.

De pe teritoriul României, liderul conducea întreaga activitate, fiind încunoștințat telefonic de către concubina sa cu privire la program și la sumele obținute de fete din activitatea de prostituție.
Sumele de bani obținute îi erau expediate inculpatului de către una dintre surorile sale, care se ocupa de partea financiară a activității, utilizând diferite sisteme de transfer monetar.

Deși inculpații lăsau impresia că înlesnesc tinerelor practicarea prostituției, în baza unei înțelegeri de împărțire în mod egal a banilor obținuți în acest mod, după ce acestea ajungeau în străinătate, membrii grupării le rețineau documentele de identitate, le luau aproape toți banii sub pretextul diferitelor cheltuieli și le cereau să respecte condițiile oferite de ei, altele decât cele stabilite în România.

În cazul în care tinerele refuzau să mai practice prostituția în baza înțelegerilor inițiale, membrii grupării recurgeau la amenințări și jigniri, precum și la pretinderea unor datorii deja achitate.

Luni, procurorii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Brăila au efectuat 5 percheziții domiciliare, pe raza județului Brăila, în urma cărora au fost ridicate 11 telefoane mobile, 2 laptop-uri, o tabletă, un DVR, înscrisuri și carduri bancare.

Marți, cei 4 inculpați vor fi prezentați Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

DSVSA Alba: Alimentele vândute online, dar produse în spații neînregistrate, pot pune în pericol sănătatea. Recomandări

Publicat

inspectorii dsvsa fac verificări în județul alba. unde sunt derulate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba avertizează consumatorii cu privire la riscurile asociate achiziționării de produse alimentare comercializate în mediul online, în special pe rețelele de socializare, de către persoane fizice neautorizate.

În fiecare an, în perioada premergătoare sărbătorilor, crește numărul produselor alimentare promovate pe internet. Totuși, nu toți cei care le comercializează sunt înregistrați sanitar-veterinar…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

21 noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – Vovidenia. Prima zi cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului

Publicat

21 noiembrie: intrarea în biserică a maicii domnului – vovidenia.

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului din 21 noiembrie, numită în popor și Vovidenia sau Ovedenia, este prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului și una dintre cele mai vechi tradiții creștine dedicate Fecioarei Maria.

Sărbătoarea amintește faptul aducerii în biserica Legii vechi, adică în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului Iisus Hristos.

În Calendarul Ortodox 2025, ziua este marcată cu cruce roșie și este…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cine îl ține în brațe pe Răzvan Ciortea de la PSD Cluj? Deputatul, în cercul lui Vasile Dîncu și Ioan Varga de la CFR

Publicat

ciortea.jpg






Actualul deputat Răzvan Iulian Ciortea, pornit pe cărările politicii din Turda, a înregistrat în ultima perioadă o carieră fulminantă în PSD Cluj, filială care l-a propulsat în trei demnități importante ale statului: prima, cea de subprefect, reprezentant al Guvernului în teritoriu, și, ulterior, de senator și deputat.

Potrivit CV-ului oficial, care lipsește de pe site-ul Camerei Deputaților, dar care a fost…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primăria Alba Iulia își face firmă de transport public local. Va avea un administrator din societatea civilă și trei consilieri

Publicat

mai puține curse cu autobuzul la alba iulia. modificări în

Primăria Alba Iulia demarează procedura prin care vrea să își facă propriul serviciu de transport public local. Mai exact să renunțe la contractul cu STP și să internalizeze serviciul.  

Drept urmare, în următoarea ședință de Consiliu Local, în data de 26 noiembrie, pe ordinea de zi este menționat proiectul de înființare a societății ALBA IULIA TRANSPORT LOCAL SRL.

Mai pe scurt Consiliul Local Alba Iulia va vota înființarea unui SRL care va administra serviciul de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe