Serbările Naționale dedicate memoriei lui Avram Iancu au avut loc duminică, 13 septembrie 2026, la Panteonul Moților din Țebea. Evenimentul a reunit participanți din mai multe zone ale țării, veniți să aducă un omagiu uneia dintre cele mai importante personalități ale Revoluției Române de la 1848–1849 din Transilvania.
EVENIMENT
DNA cere control judiciar pentru Elena Udrea în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, luarea măsurii controlului judiciar faţă de fostul ministru Elena Udrea, după ce a fost condamnată în primă instanţă la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
Solicitarea urmează să fie discutată vineri de judecători.
Citește și Elena Udrea, pe lista persoanelor date în urmărire de Poliția Română. A plecat din țară joi dimineața, înainte de condamnare
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor.
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.
De asemenea, jurnalistul Dan Andronic, trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat.
Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) - 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) - 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) - 3 ani cu suspendare pentru delapidare. AGERPRES
EVENIMENT
Serbările Naționale de la Țebea, dedicate memoriei lui Avram Iancu. Ceremonii la 154 de ani de la moartea „Crăișorului Munților”
EVENIMENT
VIDEO: Exercițiu demonstrativ realizat de pompierii din Alba Iulia: Cum intervin echipajele de descarcerare la un accident rutier
Cum intervin pompierii militari la un accident rutier? O întrebare la care nimeni nu și-ar dori un răspuns, dar din păcate intervențiile pompierilor militari în cazul accidentelor rutiere sunt foarte frecvente.
Drept urmare, în cadrul evenimentului Rated Car Fest, pompierii militari din Alba Iulia au realizat o demonstrație, în care le-au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat arestat după ce a furat o geantă dintr-un local din Cluj-Napoca. Aveți grijă unde vă lăsați lucrurile
Un bărbat din județul Buzău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat.
Împreună cu un alt bărbat, acesta a furat o geantă lăsată pe spătarul unui scaun, într-un local din Cluj-Napoca.
Prejudiciu de peste 1.000 de lei
Potrivit polițiștilor, furtul a avut loc în 3 septembrie, în jurul orei 22.20. Bărbatul, însoțit de un alt amic, apătruns într-un local public din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șofer din Zlatna, reținut de poliție pentru 24 de ore după ce a fost prins beat la volan. Ce alcoolemie avea
Un șofer din Zlatna a fost reținut pentru 24 de ore, după ce în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2026, acesta a fost tras pe dreapta de oamenii legii. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul conducea sub influența alcoolului.
Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă din data de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
