Connect with us

EVENIMENT

Document: Persoanele aflate în carantină instituţionalizată vor fi testate pentru COVID-19 numai dacă devin simptomatice

Publicat

Un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial prevede că la persoanele aflate în carantină instituţionalizată se efectuează un test pentru COVID-19 numai dacă devin simptomatice. Până la primirea rezultatelor, acestea vor fi izolate corespunzător. În cazul în care rezultatul este pozitiv, acestea vor fi transportate şi izolate în spital.

Ieşirea din carantină instituţionalizată se va face după o perioadă de 14 zile, dacă persoana nu a prezentat simptome de boală în decursul carantinării şi este clinic sănătoasă, se arată în document.

Direcţia de sănătate publică judeţeană şi cea a municipiului Bucureşti comunică administratorului centrului de carantină încheierea perioadei de carantinare instituţionalizată şi se deplasează pentru eliberarea avizului epidemiologic la ieşirea din carantina a acestora. Avizul epidemiologic poate fi eliberat şi transmis şi electronic.

Dezinfecţia spaţiilor de carantinare se efectuează de către responsabilul centrului sub îndrumarea direcţiei de sănătate publică, după ce persoana/persoanele va/vor părăsi spaţiul.

Totodată, în ordin se arată că persoanele care au călătorit în ultimele 14 zile în localităţi din zonele afectate de COVID-19, cele care au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome şi care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă, cele care au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19) şi membri de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre aceste situaţii se vor izola la domiciliu timp de 14 zile, timp în care îşi monitorizează starea de sănătate.

În situaţia în care prezintă simptome de boală, vor anunţa medicul de familie sau sistemul 112. Dacă la sfârşitul celor 14 zile de izolare la domiciliu nu prezintă simptome de boală, aceştia pot ieşi din izolare fără a avea nevoie de documente justificative (aviz epidemiologic).

Cei care au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome pot ieşi din izolarea la domiciliu dacă suspiciunea de infecţie cu COVID-19 la persoana simptomatică, cu care a avut contact direct, este infirmată, se mai arată în ordin. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cum va fi vremea de Paște 2026: Temperaturi de primăvară și precipitații moderate. Prima prognoză pentru luna aprilie

Publicat

cum va fi vremea de paște 2026: temperaturi de primăvară

Cum va fi vremea de Paște 2026: Pe măsură ce se apropie Sărbătoarea Paștelui, care în 2026 este celebrată pe 12 aprilie, atenția românilor se îndreaptă și spre ceea ce ne rezervă vremea în această perioadă.

Deși prognozele la distanță mare sunt întotdeauna cu un grad de incertitudine, meteorologii și modele climatice sugerează un scenariu tipic de primăvară pentru această dată, cu condiții potrivite pentru activități în aer liber, dar și cu variații regionale.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Extrageri la LOTO duminică, 8 februarie: Reporturi uriașe la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc

Publicat

extrageri la loto duminică, 8 februarie: reporturi uriașe la loto

Extrageri la LOTO duminică, 8 februarie: Reporturi uriașe la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 21,33 milioane de lei (peste 4,18 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 4,51 milioane de lei (peste 887.100 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 51,12 milioane de lei (peste 10,03 milioane de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Duminică cu umbrele la îndemână. Clujul și orașele din jur intră într-o zi mohorâtă, dar blândă de februarie

Publicat

ploaie.jpg






Vreme închisă și temperaturi ușor peste pragul înghețului sunt așteptate duminică în municipiul Cluj-Napoca și în localitățile din zona metropolitană, dar și în Turda, Câmpia Turzii, Gherla și Dej, potrivit celor mai recente estimări meteorologice.

Cluj-Napoca: cer acoperit și averse izolate

În Cluj-Napoca, maxima zilei va ajunge în jurul valorii de 7°C, iar minima nocturnă se va situa în jur de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Zodia care primește un semn clar pe 8 februarie 2026. Schimbări rapide în carieră și relații

Publicat

horoscop pixabay e1743318834837.jpg






Data de 8 februarie 2026 aduce o energie intensă pentru nativii Leu, care se pot trezi în fața unor momente importante ce le influențează atât viața profesională, cât și cea personală.

Contextul astral favorizează afirmarea, curajul și asumarea unor decizii pe care le-au amânat în ultimele luni.

Oportunități profesionale neașteptate

Leii pot primi o propunere interesantă sau pot fi implicați într-un...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe