EVENIMENT
Doi bărbaţi din Gorj, reţinuţi pentru lovire după ce l-au agresat pe un al treilea, pe fondul consumului de alcool
Doi bărbați în vârstă de 35 de ani, ambii rezidenți în comuna Turburea, au fost reținuți sub acuzația de lovire, după ce, în contextul consumului de alcool, au agresat un al treilea individ în fața unui magazin sătesc din localitate. Informația a fost comunicată luni de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Potrivit sursei citate, duminică, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi bărbaţi de 35 de ani, ambii din comuna Turburea, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că, în timp ce se aflau în faţa unui magazin sătesc din comuna Turburea, pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de băuturi alcoolice, cei doi ar fi exercitat acte de violenţă împotriva unui alt localnic de 36 de ani.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta şi luarea măsurilor legale", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj. Agerpres
Bucuria iernii şi venirea primelor zăpezi mai consistente din ultimii ani i-au scos pe clujeni din case şi au plecat să se bucure, alături de copii, la un săniuş.
Bucurie de copil pe sanie
În clipul video se poate simţi bucuria unui copil surprins pe o sanie pe strada Trandafirilor din Cluj-Napoca, probabil în prima sa aventură pe zăpadă. Alături de el, alţi copii, dar şi adulţi s-au bucurat de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tatuajele nu sunt complet inofensive. Ce arată studiile științifice despre cerneala din piele
Tatuajele sunt tot mai populare, însă cercetările recente arată că efectele lor asupra organismului sunt mai complexe decât par la prima vedere. Specialiștii atrag atenția că, dincolo de aspectul estetic, cerneala injectată în piele interacționează pe termen lung cu sistemul imunitar.
Un tatuaj nu înseamnă doar un desen permanent, ci și introducerea unor particule chimice în derm. Odată ajunsă în piele, cerneala este recunoscută de organism ca material străin. Sistemul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
2026 - un an memorabil în fenomene astronomice: Eclipse solare și de luna, parade planetare, roiuri de meteoriți și superluni
2026 promite să fie un an astronomic memorabil, cu o varietate impresionantă de fenomene. Superluni și roiuri de meteori, eclipse și parade planetare, fenomene perfecte pentru observatorii amatori și pasionații de cerul nopții.
Parade planetare și fenomene speciale
Potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu ( astro-urseanu.ro) pe parcursul anului 2026 vor avea loc mai multe aliniamente spectaculoase. Iată câteva dintre ”paradele planetare” ale...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Echipa de fotbal CFR Cluj l-a transferat pe atacantul Alibek Aliev, a anunţat clubul, duminică, pe pagina sa de Facebook.
Din Suedia, la CFR Cluj
În vârstă de 29 de ani, Aliev vine în Gruia după ce în ultimele sezoane a evoluat pentru echipa suedeză Osters IF, pentru care a bifat 63 de meciuri, a înscris 25 de goluri şi a reuşit 6 pase decisive.
De-a lungul carierei sale, Alibek Aliev a mai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


