EVENIMENT
Dosarul „Genesis Market”: O persoană arestată şi alta cercetată sub control judiciar

Un român care este hacker a fost plasat în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce un alt individ a fost pus sub control judiciar. Aceste măsuri au fost luate în urma acuzației că aceștia au utilizat informații de pe platforma „Genesis Market” pentru a vinde date digitale.
„La nivel naţional, Poliţia Română, împreună cu DIICOT, a efectuat şapte percheziţii domiciliare şi a pus în executare patru mandate de aducere pe numele a patru bănuiţi.
Persoanele vizate ar fi achiziţionat de pe platforma ‘Genesis Market’, în scopul săvârşirii altor infracţiuni de natură informatică, pachete cu date de conectare la diverse conturi informatice a 513 victime, inclusiv de cetăţenie română”, a precizat, joi, un specialist de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, într-o declaraţie de presă la Centrul de Informare şi Relaţii Publice al IGPR.
Potrivit acestuia, o persoană a fost plasată sub control judiciar, iar o alta a fost reţinută şi ulterior a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, prin decizii ale Tribunalului Bucureşti.
Oficialul BCCO a vorbit despre operaţiunea care a implicat 17 ţari şi care a dus la eliminarea „Genesis Market”, una dintre cele mai periculoase pieţe care vindea hackerilor din întreaga lume informaţii de cont furate utilizatorilor.
„La data de 4 aprilie, a fost derulată o operaţiune internaţională care a culminat cu închiderea acestui serviciu şi confiscarea infrastructurii sale din Europa.
Acţiuni simultane au fost întreprinse la nivel internaţional împotriva utilizatorilor acestei platforme, în urma cărora 119 persoane au fost arestate, au fost puse în aplicare 208 mandate de percheziţie domiciliară şi au fost efectuate alte 97 de verificări”, a explicat specialistul BCCO.
Dosarul „Genesis Market”. Platforma „Genesis Market”, unul dintre cei mai mari facilitatori de infracţiuni
Platforma „Genesis Market”, unul dintre cei mai mari facilitatori de infracţiuni, îngloba peste 2 milioane de identităţi furate la momentul înlăturării sale.
„Principalul obiect de activitate infracţională al ‘Genesis Market’ ar fi fost identităţile digitale.
Această piaţă ar fi oferit spre vânzare boţi care ar fi infectat dispozitivele persoanelor vătămate prin atacuri malware sau prin preluare de conturi.
Astfel, la achiziţionarea unui astfel de bot, persoanele bănuite ar fi avut acces la toate datele colectate de acesta, cum ar fi amprentele digitale, autentificările salvate şi datele de completare automată a formularelor.
Aceste informaţii ar fi fost colectate în timp real, iar cumpărătorii ar fi fost anunţaţi de fiecare schimbare a parolelor”, a indicat reprezentantul BCCO.
Conform acestuia, preţul per bot ar fi variat de la 0,7 dolari la câteva sute de dolari, în funcţie de cantitatea şi natura datelor sustrase, iar cel mai scump ar conţine informaţii financiare care permit accesul la conturile bancare online.
„Spre deosebire de alte astfel de platforme, ‘Genesis Market’ ar fi fost accesibilă prin Internetul deschis, deşi accesul era facilitat numai pe bază de invitaţie.
Accesibilitatea sa şi preţurile mici ar fi scăzut foarte mult bariera de intrare pentru cumpărători, făcând-o o resursă populară printre hackeri”, a mai spus oficialul din Poliţie.
Dosarul „Genesis Market”. Ce susține DIICOT
Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, miercuri, şapte percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Tulcea, Vrancea şi Buzău, în ampla operaţiune internaţională condusă de FBI.
La percheziţii au fost găsite mari sume de bani şi 9 kilograme lingouri de aur pur.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, pe platforma „Genesis Market” au fost identificaţi mai mulţi utilizatori de origine română, care au achiziţionat datele de acces pentru numeroase conturi.
În cazul bărbatului arestat, procurorii susţin că, în perioada martie 2019 – aprilie 2021, în 436 împrejurări, acesta a achiziţionat şi deţinut, fără drept, de pe platforma „Genesis Market”, date de conectare la diferite conturi, precum şi parole extrase din sistemele informatice aparţinând victimelor în scopul săvârşirii infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic.
De asemenea, în perioada martie 2019 – iunie 2022, folosind fără drept datele de conectare ale persoanelor vătămate, el a accesat sistemele informatice de pe o platformă ale acestora, în scopul folosirii serviciilor de publicitate oferite.
În plus, în perioada martie 2019 – aprilie 2023, el a efectuat operaţiuni financiare în mod fraudulos, folosind fără drept datele de carduri ale unor persoane neidentificate până în prezent şi efectuând plăţi pentru promovarea unor comercianţi.
Dosarul „Genesis Market”. Ce au fost descoperite în urma perchezițiilor
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate mai multe sisteme informatice, 883.600 de lei şi 18.600 de euro, 9,150 kilograme de aur pur în lingouri, precum şi înscrisuri cu privire la societăţi off-shore şi care atestă plata unor dividende în perioada 2020 – 2022 în cuantum de 1.580.000 de euro.
Suportul informativ a fost asigurat de către Centrul Naţional CyberInt.
Acţiuni simultane au fost întreprinse împotriva utilizatorilor acestei platforme şi în alte ţări din Europa, America şi Australia, operaţiunea internaţională fiind condusă de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) al SUA şi Poliţia Naţională din Ţările de Jos, cu un post de comandă amenajat la sediul Europol, la data acţiunii, pentru a coordona diferitele măsuri de aplicare desfăşurate pe tot globul. Agerpres
EVENIMENT
VIDEO: Cartea electronică de identitate: cum se obține certificatul de atestare a domiciliului, în format digital. Precizări MAI

Cartea electronică de identitate: cum se poate obține certificat de atestare a domiciliului, în format digital. Ministerul Afacerilor Interne a făcut precizări despre procedura prin care poate fi disponibil acest document digital.
”Nu mai vezi adresa pe noua Carte Electronică de Identitate?
Poți obține rapid și simplu un certificat de atestare a domiciliului, valabil în format digital, de câte ori ai nevoie, direct de pe HUB-ul MAI”, este mesajul MAI.
Certificat de atestare a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Schimbare de ultim moment. Sindicatele din Cluj reprogramează protestul pentru începutul lui septembrie

Sindicatele, patru confederații sindicale din județul Cluj, au anunțat marți o modificare importantă în calendarul protestelor anunțate până acum. Acțiunea prevăzută inițial pentru 20 august a fost amânată și va avea loc pe 4 septembrie, între orele 12:00 și 13:00, în fața Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
Liderii sindicali (CNS „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR și CSN Meridian) explică că…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Calendar an universitar 2025-2026. Cursuri, examene și vacanțe pentru studenți la universități din Alba, Cluj, Sibiu și Timișoara

Calendar an universitar 2025-2026. Majoritatea universităților din țară au anunțat structura anului universitar, cu perioadele de cursuri, examene și vacanțe. Acesta diferă de la o instituție de învățământ superior la alta, în funcție de profil și programe de studii.
Cele mai multe universități încep cursurile în 29 septembrie sau în 1 octombrie.
Calendar an universitar 2025-2026. Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia
La universitatea din Alba Iulia, cursurile…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Ciceo: Pasagerii pot intra pe Aeroportul Cluj cu sticle cu lichide de capacitate de până la 2 litri de la sfârșitul lunii

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, primul din Europa care a eliminat temporar restricțiile privind transportul lichidelor în bagajul de mână, încearcă să revină la această facilitate pentru pasageri.
Potrivit lui David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj, până la finalul lunii august restricțiile vor fi ridicate, iar pasagerii vor putea să călătorească cu lichide într-un recipient de maxim 2…
Citește mai mult pe Cluj24.ro