Connect with us

ACTUALITATE

Două țări suspendă vaccinarea cu Moderna a persoanelor tinere, după apariţia unor reacţii adverse

Publicat

Suedia şi Danemarca vor întrerupe utilizarea vaccinului COVID-19 Moderna pentru persoanele mai tinere, după rapoarte privind posibile reacţii adverse rare, cum ar fi miocardita, relatează Reuters.

Agenţia suedeză de sănătate a declarat că va întrerupe utilizarea vaccinului pentru persoanele născute în 1991 şi după, deoarece datele indică o creştere a cazurilor de miocardită şi pericardită în rândul tinerilor şi adulţilor tineri care au fost vaccinaţi. Aceste condiţii implică o inflamaţie a inimii sau a mucoasei acesteia.

„Conexiunea este deosebit de clară atunci când vine vorba de vaccinul Moderna Spikevax, mai ales după a doua doză", a declarat agenţia de sănătate într-un comunicat, adăugând însă că riscul de a fi afectat este foarte mic.

Danemarca a spus că a decis să întrerupă administrarea vaccinului Moderna persoanelor cu vârsta sub 18 ani conform unui „principiu de precauţie”.

„În datele preliminare există suspiciunea unui risc de inflamaţie cardiacă la vaccinarea cu Moderna", a declarat autoritatea daneză pentru sănătate într-un comunicat.

Suedia şi Danemarca au declarat că recomandă acum vaccinul Comirnaty, de la Pfizer / Biontech.

Norvegia recomandă deja vaccinul Pfizer / Biontech minorilor şi a declarat miercuri că reiterează acest lucru, subliniind că efectele secundare rare ar putea avea loc în special la băieţi şi bărbaţi tineri şi, în principal, după administrarea celei dea doua doze.

„Bărbaţii cu vârsta sub 30 de ani ar trebui să ia în considerare alegerea vaccinului Pfizer / Biontech atunci când se vaccinează", a declarat Geir Bukholm, şef la Institutul Norvegian de Sănătate Publica, într-un comunicat.

Şi Finlanda este de aşteapt să publice o decizie similară joi. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Redacția Botoșani24.ro vă urează multă sănătate și fericire. 2026 să fie un an mai bun. La mulți ani!

Publicat

redacția botoșani24.ro vă urează multă sănătate și fericire. 2026 să

Publicitate

La mulți ani!

La trecerea dintre ani, gândurile noastre se îndreaptă către voi, cititorii care ne sunteți alături zi de zi. Fără încrederea voastră, fără mesajele, opiniile și sprijinul constant, Botoșani24 nu ar fi ceea ce este astăzi.

Vă mulțumim că ne citiți, că ne urmăriți, că ne criticați atunci când este nevoie și că rămâneți aproape de noi, indiferent de vremuri. Fiecare zi de muncă în redacție are sens datorită vouă.

Noul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un tânăr de 21 de ani, din Mihăileni, ar fi furat o mașină și a condus-o fără permis

Publicat

un tânăr de 21 de ani, din mihăileni, ar fi

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Mihăileni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 29 decembrie 2025, tânărul ar fi sustras un autoturism, pe care l-ar fi condus pe drumurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Femeie de 45 de ani, din Săveni, dusă cu escortă la locul de detenție

Publicat

mandate europene executate de către polițiștii botoșăneni. doi bărbați din

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Săveni, pe numele unei femei, de 45 de ani, din orașul Săveni.

 

Femeia a fost condamnată la 9 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

 

Aceasta a fost identificată în localitatea de domiciliu, fiind escortată către Penitenciarul Botoșani, în vederea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 800 de articole pirotehnice ridicate de polițiști la Tudora

Publicat

peste 800 de articole pirotehnice ridicate de polițiști la tudora

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au pus în aplicare, marți, două mandate de percheziție domiciliară, în comuna Tudora, în vederea probării activității infracționale în cadrul unor dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, producerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe