Connect with us

EVENIMENT

Elevul-miracol cu punctaj maxim la examenul de Medicină și un renumit doctor român, premiați de ambasadorul României în Italia

Publicat

Doi români au primit distincții pentru contribuția semnificativă pe care au avut-o, prin munca lor în beneficiul societății italiene. Potrivit rotalianul.com, evenimentul a avut loc miercuri, 23 octombrie, la Consulatul General al României de la Milano. Ambasadorul României în Italia a acordat „Diploma de Merit” unui student român, dar și ”Meritul Sanitar” unui renumit medic cardiolog.

Potrivit rotalianul.com, ambasadorul George Bologan i-a înmânat „Diploma de Merit” studentului român din Italia care a obținut cel mai mare punctaj anul acesta la examenul de admitere la Medicină.

Citește și Un român este elevul-miracol din Italia. Cel mai bun din peste 60 de mii de candidați la admiterea la Medicină

La ceremonie a participat și consulul general de la Milano, iar în prezența acestuia ambasadorul României în Italia a elogiat activitatea tânărului student Norbert Kereszteny, în vârstă de 19 ani, precum și a tuturor românilor care contribuie la dezvoltarea societății care îi găzduiește și care devin astfel adevărați ambasadori ai României în străinătate.

Norbert Kereszteny este originar din Sighetu Marmației și locuiește în Italia de 13 ani, împreună cu părinții, care lucrează în sistemul medical din Italia.

Norbert a obținut 82,4 de puncte din 90 și s-a situat pe primul loc dintre zecile de mii de studenți care au dat același examen.

În cadrul aceleiași ceremonii, un renumit medic cardiolog român a primit titlul de Cavaler al Ordinului „Meritul Sanitar”. Gheorghe Cerin, care este șeful secţiei de Cardiologie de la Spitalul Monza București, face naveta între România și Italia. Are o colaborare de zeci de ani cu Clinica San Gaudenzio din Novara, un oraş aflat la 40 de kilometri de Milano.

Membru al Societăţii Europene de Cardiologie, dr. Cerin a fost distins cu nenumărate premii și medalii, printre care Diploma și Medalia de Aur, distincţie oferită de Academia Oamenilor de Știinţă din România pentru „contribuţii deosebite în domeniul cardiologiei, chirurgiei cardio-vasculare și pregătirii tinerilor specialiști”.

sursa: rotalianul.com

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții

Publicat

o nouă emisiune fidelis de titluri de stat a fost

Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile. 

Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. O iubire ca în filme. Povestea clujencei Hanna și a baschetbalistului cubanez Karel Guzmán a început în sala de sport

Publicat

hanna karel guzman16.jpg






De Valentine’s Day, poveștile de dragoste par desprinse din filme. A lor începe într-o sală de sport din Cluj-Napoca și a continuat, pas cu pas, până s-a transformat într-o poveste despre echipă, adaptare și energie bună.

Ea, Hanna Crișan, clujeancă, fostă sportivă de performanță, antrenor de înot, schi și fitness. El, Karel Guzmán, cubanez, jucător de baschet la U-BT Cluj-Napoca.

Mi-a scris pe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

14 februarie: Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiților sau Valentine's Day. Legende, obiceiuri și ce să NU faci în această zi

Publicat

14 februarie: sfântul valentin, ziua Îndrăgostiților sau valentine's day. legende,

Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale zile din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei care-și caută perechea. Este prilej pentru a dovedi cele mai frumoase sentimente.

De asemenea, este și Ziua Sfântului Valentin. Este o oportunitate pentru a trimite de Valentine`s Day, pentru cei dragi.

Sunt mai multe legende, superstiții și curiozități legate de populara sărbătoare a dragostei.

Vezi și MESAJE și SMS-uri de Ziua Îndrăgostiţilor 2026 la români....

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Weekend cu vreme schimbătoare în județul Cluj. Ce temperarturi sunt așteptate și ce spun meteorologii despre precipitații

Publicat

cluj napoca e1750172752905.jpg






Meteorologii anunță un weekend cu schimbări notabile de temperatură în județul Cluj, după un început de săptămână cu vreme mai blândă.

La Cluj-Napoca, dar și în celelelate localități din județ vor fi variații importante de temperatură în 14 și 15 februarie.

Sâmbătă, 14 februarie: temperaturi mai ridicate și cer variabil

Sâmbătă va fi cea mai caldă zi a weekendului în județul Cluj. În...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe