Connect with us

ACTUALITATE

Fals avocat din Sucevița, sub control judiciar. Cât cerea pentru consultații juridice

Publicat

avocat

Un fals avocat din Suceviţa, care a înşelat mai multe persoane din judeţul Suceava cu diverse sume de bani, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Într-un comunicat remis AGERPRES, marţi, se arată că poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, au dispus reţinerea şi introducerea în arest a unui bărbat în vârstă de 62 de ani, după ce, timp de aproape un an, a indus în eroare mai multe persoane, prezentându-se ca fiind avocat, întocmind diverse acte procedurale şi încasând fără drept sume de bani.
Existând suspiciunea că bărbatul a înşelat şi alte persoane, poliţiştii fac apel către toţi cetăţenii care au fost abordaţi de acesta sau au plătit sume de bani să sesizeze aceste fapte pentru tragerea la răspundere şi recuperarea prejudiciului.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au fost reunite mai multe dosare penale privind plângeri penale formulate de către mai multe părţi vătămate faţă de suspect, cu privire la faptul că în perioada aprilie 2018 - februarie 2019 au plătit către acesta sume de bani, acestea fiind încasate sub pretextul că bărbatul ar fi avocat şi le-ar reprezenta în diverse cauze.
În urma probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbatul în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Infracţiunile au constat în aceea că suspectul a indus în eroare o femeie cu privire la calitatea sa de avocat, asigurând-o că va efectua demersuri în vederea soluţionării favorabile a unei acţiuni de partaj aflată rolul Judecătoriei Rădăuţi, solicitând în schimbul serviciilor aproximativ 700 de euro, sumă cu care a fost prejudiciată persoana vătămată.
După acelaşi scenariu, bărbatul a indus în eroare o altă persoană, pe care a convins-o că va asigura soluţionarea favorabilă a acţiunii privind stabilirea domiciliului şi a pensiei de întreţinere a doi copii minori, solicitând în schimbul serviciilor aproximativ 1.000 de lei.
Totodată, s-a procedat la extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea faptei de exercitare fără drept a unei profesii, întrucât, în aceeaşi perioadă, a exercitat în mod repetat activităţi specifice profesiei de avocat, respectiv a acordat consultaţii juridice şi a redactat cereri cu caracter juridic, pentru toate aceste acte fiind remunerat.
În baza autorizării judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuţi s-au efectuat două percheziţii la sediul central al unei fundaţii umanitare pe care bărbatul o administrează în Voievodeasa, comuna Suceviţa.
Percheziţiile au avut loc şi la punctul de lucru din municipiul Rădăuţi, de unde a fost ridicat un volum mare de înscrisuri doveditoare ale conduitei suspectului, precum şi un laptop utilizat în cadrul activităţilor infracţionale.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi pentru identificarea altor persoane vătămate prin activităţile infracţionale ale suspectului.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ziua Lecturii, la Memorialul Ipotești

Publicat

ziua lecturii, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță organizarea Zilei Naționale a Lecturii – ediția 2026 într-un format nou, dedicat lecturii din opera unui scriitor reprezentativ al literaturii române. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–13 februarie 2026 și se adresează în special elevilor și cadrelor didactice. Pentru ediția din acest an, organizatorii propun genericul „Sfert de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe