Connect with us

ACTUALITATE

Florin Piersic a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Iaşiului. Artistul a spus că aici se simte ”acasă”

Publicat

Florin Piersic, invitatul special al celei de-a zecea ediţii a Festivalului Serile Filmului Românesc de la Iaşi, a primit, în cursul serii de miercuri, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi, ocazie cu care marele artist a spus că, în oraşul celor şapte coline, se simte "acasă".

Cu umorul caracteristic, Florin Piersic a mărturisit celor prezenţi că i-ar plăcea ca în Piaţa Unirii, unul din simbolurile Iaşiului, să aibă o statuie, asemeni domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şi să ofere autografe.

Citește și Peste 40 de producţii şi 80 de invitaţi, la ediţia aniversară a Festivalului Serile Filmului Românesc, dedicată lui Florin Piersic

"E o onoare mare pentru mine să fiu Cetăţean de Onoare al Iaşiului. Sunt şi al Timişoarei, sunt şi al Clujului, dar nu ştiu cum să vă spun, aici mi-a plăcut tare pentru că eu în film l-am jucat pe Cuza Vodă. Şi uite-l pe Cuza Vodă aici lângă mine. Aţi văzut statuia? În ziua în care în locul statuii voi fi pus eu, ce mi-ar plăcea să fiu în locul statuii şi să stau aici 20 de ore din 24, dumneavoastră să-mi daţi o rentă lunară şi eu să stau şi să dau autografe. (...) Nu uitaţi că eu am fost şi sunt şi cetăţean al Iaşiului. Şi asta nu vă spun pentru că aveţi dumneavoastră un public extraordinar, că tot Iaşiul e nemaipomenit. Este! Am motive să vă spun asta pentru tot ceea ce am văzut şi am simţit în acest oraş", a spus publicului Florin Piersic.

Florin Piersic a stârnit ropote de aplauze şi a fost aplaudat de sutele de persoane care au venit, miercuri seara, în Piaţa Unirii, pentru a viziona pelicula "Paraşutistul", una dintre proiecţiile care îi sunt dedicate şi vor rula în Piaţa Unirii în fiecare dintre cele şase seri din cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Serile Filmului Românesc.

"Trebuie să vă mărturisesc, şi îmi place să vă spun, că eu sunt cel care am fost martor la spectacolele în care actorul principal pentru mine era Dem Rădulescu, Bibanul. Oriunde se ducea, spunea: 'Eu m-am născut în oraşul ăsta!'. Lumea era fericită, că nu putea să se uite în buletinul lui, nu avea cum să ştie poporul unde s-a născut el. Lumea îl aplauda şi eu îi spuneam: 'Cum de le-ai spus chestia asta, fir-ai a dracului vrăjeală?', 'Aşa trebuie să ştie toţi, că ne tragem din aceeaşi rădăcină!', 'Eu sunt de aici, din Pătârlagele', spunea el. Lumea era înnebunită. Aşa făcea Bibanul. Eu nu pot să spun, stimate domnule primar, că m-am născut la Iaşi, dar sincer mă simt atât de legat de oraşul ăsta din cauza zecilor de ani pe care i-am trăit aici venind cu zeci, sute de spectacole. Pe vremea mea, orice premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti trebuia să aibă loc şi la Timişoara, la Iaşi şi la Cluj. Ăsta era ordinul celui care era directorul TNB, academicianul Zaharia Stancu. Aşa am făcut eu cunoştinţă cu dumneavoastră. Cu dumneavoastră nu prea, pentru că sunteţi aşa de tineri încât pur şi simplu nu cred că găsesc pe cineva printre dumneavoastră să îşi aducă aminte de mine cum ieşeam de la Teatrul Naţional de aici din localitatea asta minunată care este Iaşiul. Mi s-a întâmplat după un spectacol, m-au luat în braţe şi m-au dus aşa până la hotelul Traian, că aici locuiam", a spus Florin Piersic.

Marele artist a dat dovadă şi de o modestie desăvârşită atunci când directorul Serilor Filmului Românesc, Andrei Giurgia, i s-a adresat cu apelativul "maestre".

"Să vă spun o poveste, scurtă. Eu am fost unul dintre cei care au fost invitaţi de fata maestrului Tudor Arghezi, marele nostru poet, la ei, pentru că a spus 'Vreau să-l văd pe Piersic după ce l-am văzut în zeci de piese'. Şi m-am dus la Mărţişor. Aşa se cheamă vila lui Arghezi din Bucureşti. Când am ajuns, Arghezi mi-a ieşit în cale. Nu mi-a venit să cred că e aşa de mic. Când m-am apropiat, i-am spus: 'Bună seara, maestre!'. 'Mie să nu-mi spui maestre'... Zic: 'De ce?', 'Pentru că dacă sunt 10 artişti la o masă şi strigi 'maestre', toţi întorc capul'. Şi de atunci am spus că dacă toţi sunt maeştri, cum şi astăzi e plin de maeştri peste tot, am spus că unui singur om pot să îi spun 'Maestre', maestrului regretat Radu Beligan. Pentru dumneavoastră, şi nu numai pentru dumneavoastră, pentru toţi, sunt Florin Piersic", a spus auditoriului Florin Piersic.

Florin Piersic a mărturisit, totodată, că este impresionat de organizatorii şi voluntarii celei de-a zecea ediţii a Festivalului Serile Filmului Românesc.

"Mi-au plăcut foarte tare cei care ne înconjoară. Adică echipa lui Andrei Giurgia, tânără, dar excepţională. Măi, dacă vă ţin curelele şi voi mergeţi înainte şi iubiţi actorii români, printre care ne numărăm şi noi, cei care am venit aici, şi cei care vor urma, sunteţi extraordinari", a mai afirmat el.

 

Timp de cinci zile, în cadrul celei de-a zecea ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc, ediţie dedicată lui Florin Piersic, vor fi prezentate 40 de producţii cinematografice şi 50 de evenimente, în prezenţa a peste 80 de invitaţi. În cadrul ediţiei din acest an a SFR vor fi şapte secţiuni: "Retrospectiva Florin Piersic", "Cele mai bune filme ale anului 2018/2019", "Centenar", "Premieră", "Documentar", "Filme cu cei mai mulţi spectatori" şi Scurtmetraj - "S'Curte şi la FIX".

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Bărbat de 39 de ani, reținut după ce a condus băut și a lovit o mașină parcată la Românești, noaptea trecută

Publicat

bărbat de 39 de ani, reținut după ce a condus

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Românești, a fost reținut de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului, după un incident rutier produs pe un drum public din localitate.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, la data de 28 decembrie 2025, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia, fiind cercetat pentru săvârșirea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Copac doborât de vânt pe acoperișul spitalului din Darabani: Pompierii au intervenit de urgență

Publicat

copac doborât de vânt pe acoperișul spitalului din darabani: pompierii

Publicitate

În această dimineață, pompierii au intervenit de urgență în orașul Darabani, după ce un copac a fost doborât de vânt și a căzut pe acoperișul spitalului din localitate. Alarma a fost dată de angajații unității medicale, care au sesizat riscul iminent de spargere a geamurilor și de avariere a aparatelor de aer condiționat montate pe clădire.

La fața locului au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și ai Detașamentului...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Articole pirotehnice interzise, confiscate la Săveni: Tânăr de 24 de ani cercetat penal după un control în trafic

Publicat

percheziție la văculești: peste 8.000 de articole pirotehnice ilegale, descoperite

Publicitate

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Drăgușeni, este cercetat penal după ce a fost prins transportând articole pirotehnice interzise, în urma unui control efectuat de polițiști în orașul Săveni.

Incidentul a avut loc la data de 27 decembrie 2025, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul public din localitate, un autoturism condus de tânăr.

În urma verificărilor efectuate asupra...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 130 de polițiști la datorie de Crăciun în Botoșani: 243 de intervenții, 300 de amenzi și zeci de permise reținute în județ

Publicat

peste 130 de polițiști la datorie de crăciun în botoșani:

Publicitate

În perioada 24–27 decembrie 2025, aproximativ 130 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și acțiuni speciale au fost zilnic la datorie, pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare în siguranță, fără incidente majore, pe raza județului Botoșani.

Oamenii legii au fost prezenți atât în mediul urban, cât și în mediul rural, acționând pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii publice și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe