EVENIMENT
FOTO: Accident grav pe autostrada A1.Trei răniţi în urma coliziunii între un autoturism şi un TIR
Trei persoane au fost rănite, marţi, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autocamion, în zona kilometrului 80 al autostrăzii A1.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au anunţat că accidentul s-a produs pe sensul de mers către Bucureşti. La faţa locului au intervenit un echipaj cu o autospecială de intervenţie, un echipaj cu o autospecială de descarcerare grea, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, dar şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă.

Conform aceleiaşi surse, un pompier de la Detaşamentul Mioveni, care se afla în trafic, a acordat primul ajutor victimelor. La sosirea echipajelor de urgenţă, toate cele trei persoane fuseseră extrase din autoturism.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat pe sensul către Capitală, la kilometrul 82, fiind blocată prima bandă pentru efectuarea cercetării la faţa locului. AGERPRES
EVENIMENT
EXCLUSIV. Bani frumoși din afaceri cu morți la Cluj-Napoca. Topul firmelor de pompe funebre
În Cluj-Napoca, moartea nu e doar o tragedie personală, ci și o afacere sigură, cu cerere constantă și bani care se învârt indiferent de crize sau inflație. În spatele coroanelor, al pomenilor și al promisiunii că „ne ocupăm noi de tot”, firmele de pompe funebre concurează pe o piață unde durerea se traduce rapid în facturi de mii de lei, iar ajutorul de la stat ajunge să fie, de multe ori, moneda principală cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Premiile Oscar 2026: Nominalizările pentru cea de-a 98-a ediție. Filmul care conduce detașat clasamentul
Nominalizările pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar au fost anunțate joi, 22 ianuarie, de Academia Americană de Film. Filmul „Păcătoșii” conduce cu 16 nominalizări.
Academia Americană de Film a făcut publice joi dimineață nominalizările pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar. Filmul „Păcătoșii” a ocupat prima poziție, cu un record de 16 nominalizări, scrie Mediafax.
Filmul apare în categoriile majore, inclusiv cel mai bun film, cel mai bun regizor...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ministrul Economiei despre deficitul bugetar: „Deficitul ar fi depășit 10% în 2025 dacă Ciolacu rămânea la guvernare”
Reducerea deficitului bugetar al României la 7,7% nu este o „moștenire” a PSD, ci rezultatul unei politici fiscale responsabile adoptate de actualul guvern, a declarat ministrul Economiei, Irineu Darău, joi, într-o intervenție la Europa FM. Oficialul a respins ferm acuzațiile lansate de PSD, potrivit cărora actuala guvernare ar exagera nivelul deficitului bugetar.
Ministrul Economiei a susținut că cifrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
23 ianuarie: Ziua Internațională a Scrisului de Mână, forma de exprimare care a modelat civilizația umană și dat formă gândurilor
23 ianuarie: Ziua Internațională a Scrisului de Mână este o invitație la reflecție asupra unei forme de exprimare care a modelat civilizații, a păstrat memoria colectivă și a dat formă gândurilor înainte ca ecranele să devină dominante.
Într-o lume în care comunicarea se desfășoară tot mai rapid și mai impersonal, scrisul de mână rămâne un act intim, profund uman.
Scrisul de mână nu este doar un mijloc de a transmite informații, ci o extensie a personalității....
Citește mai mult pe Alba24.ro
