EVENIMENT
FOTO: Coliziune puternică între două autoturisme în județul Teleorman. Trei persoane rănite
Un accident rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe DN 52, între Furculești și Crângu, județul Teleorman. Două autoturisme s-au ciocnit iar în urma impactului una dintre mașini s-a răstunat pe câmp. Trei persoane au fost rănite.

La fața locului s-a intervenit cu o mașină de stingere, un SMURD și un echipaj SAJ.
În accident au fost implicate 3 persoane, rănite ușor, conștiente și cooperante, asistate la fața locului de echipajele medicale.

Acestea au refuzat transportarea la spital.

Cazul a rămas în atenția poliției.
EVENIMENT
Băuturile alcoolice, mai scumpe de la 1 ianuarie 2026. Firmele din domeniu cer amânarea majorării accizelor
Băuturile alcoolice ar urma să se scumpească de la 1 ianuarie 2026, odată cu o nouă majorare a accizelor. Asociația producătorilor și importatorilor din domeniu solicită Guvernului să amâne decizia, motivând că precedenta majorare nu a avut efectele așteptate.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Băuturi Spirtoase precizează că o nouă majorare de 10% a accizelor este prevăzută în HG 141/2025 pentru 1 ianuarie 2026.
Reprezentanții asociației avertizează că…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Mircea Abrudean, de Ziua Națională: România e puternică împreună. Când ne adunăm forțele, țara crește
Senatorii și deputații s-au reunit, marți, într-o ședință solemnă dedicată Zilei Naționale, la doar o zi după ceremoniile militare și religioase desfășurate în întreaga țară. Ședința solemnă a fost condusă de președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, la aceasta participând premierul Ilie Bolojan, miniștrii, foștii președinți ai României Emil Constantinescu și Traian Băsescu, reprezentanți ai…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Reguli mai stricte pentru șoferii începători, la nivelul Uniunii Europene. Permisele devin digitale. Ce prevăde noile norme
Reguli mai stricte pentru șoferii începători. Uniunea Europeană a adoptat recent o nouă directivă pentru reducerea accidentelor rutiere în statele membre. Potrivit documentului, șoferii începători vor fi supuși unor reguli mai stricte, iar permisul de conducere va deveni digital.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, în întreaga UE intră în vigoare norme modernizate privind permisele de conducere și recunoașterea reciprocă a decăderii din dreptul de a conduce…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Google Maps introduce recenziile anonime: poți lăsa un feedback sub un pseudonim și o fotografie diferită
Google Maps introduce posibilitatea de a publica recenzii sub anonimat, cu ajutorului unui pseudonim și cu o imagine de profil alternativă, astfel încât să poți evalua o afacere fără ca recenzia să fie legată de numele tău complet și fotografia reală din profilul Google.
De asemenea, Google spune că va monitoriza „recenziile suspecte și false”, iar fiecare recenzie va fi în continuare asociată cu un cont în sistemul intern al companiei, lucru despre care consideră că îi…
Citește mai mult pe Alba24.ro



