EVENIMENT
FOTO: Şapte persoane, între care trei copii, au fost rănite într-un accident produs pe autostrada A1 Arad
Şapte persoane au fost rănite, între care trei copii, în urma unui accident produs, duminică după-amiază, pe autostrada A1, în judeţul Arad, traficul fiind blocat pe un sens de mers.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, accidentul s-a produs pe autostrada pan-europeană, pe sensul de mers Nădlac-Arad, în zona de urcare de pe DN 7 de la Pecica.
Citește și FOTO: Autoturism strivit sub un TIR pe Autostrada A1 Arad – Nădlac. Șoferul mașinii a murit pe loc
Au fost implicate două autoturisme, intervenind echipaje de salvare ale ISU de la Arad, cu un elicopter medical, o autospecială de descarcerare, una de stingere cu modul descarcerare şi o autospecială SMURD, dar în zonă au mai fost trimise şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Conform sursei citate, şapte persoane au fost rănite, trei copii şi patru adulţi, iar un bărbat a fost încarcerat.
În zonă au ajuns şi poliţişti, care urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs coliziunea dintre cele două autoturisme.
Traficul pe ambele benzi ale autostrăzii, de pe direcţia Nădlac-Arad, a fost complet blocat, iar circulaţia ar urma să fie reluată în jurul orei 16,30. AGERPRES
EVENIMENT
Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro
Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.
Acest...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
Prostituate aduse la Cluj
Din probele administrate în cauză a rezultat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
