EVENIMENT
FOTO: Trei bărbați, împușcați într-o comună din Olt. Autorul a fugit cu un taxi
Trei bărbați au fost împușcați în gât și cap cu un pistol neletal de un tânăr de 32 de ani. Acesta a plecat cu un taxi și a fost găsit de polițiști în orașul Balș, județul Olt. Cei trei răniți au fost transportați la spital.
Potrivit IPJ Olt, incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar polițiștii au fost sesizați la 112 cu privire la faptul că în comuna Bobicești ar fi avut loc un conflict spontan, iar trei bărbați ar fi fost împușcați de o persoană, după care aceasta ar fi părăsit locul faptei cu un taxi.
Polițiștii au pornit în căutarea suspectului, care a fost găsit în orașul Balș, fără a avea asupra sa arma folosită. Ulterior, arma a fost găsită într-un imobil din orașul Balș.
Polițiștii au stabilit că în comuna Bobicești, în urma unor discuții contradictorii, un bărbat de 32 de ani ar fi tras cu un pistol neletal asupra altor trei bărbați, provocându-le acestora leziuni la nivelul capului și corpului și apoi a plecat. Acesta nu deține permis de portarmă.

Cele trei victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Orășenesc Balș, fără a le fi pusă viața în pericol.
Polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 32 de ani pentru o perioadă de 24 de ore pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Instanța a decis luni arestarea preventivă a suspectului pentru 30 de zile.
(sursa: Mediafax)
Cod Portocaliu de ninsoare în Alba: Reprezentanții Insituției Prefectului Alba au anunțat situația drumurilor din județ, încontextul unei avertizări emise de ANM.
”În contextul avertizării meteorologice COD PORTOCALIU, valabilă pentru județul Alba începând cu ora 10:30, instituțiile responsabile de gestionarea fenomenelor de iarnă sunt pregătite și acționează pentru menținerea siguranței traficului rutier.


EVENIMENT
FOTO. Cinci persoane la spital, în urma unui accident rutier în Cluj. O mașină s-a răsturnat
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit, noaptea trecută, la un accident rutier petrecut între localitățile Viștea și Gârbău.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 23.20, în accident fiind implicat un autoturism, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, însă au primit îngrijiri medicale la fața locului 5 persoane.
”Mai exact, a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Reges, noul registru digital de evidență a salariaților, a intrat în vigoare în ianuarie. Ce trebuie să facă angajatorii
Reges, noul registru digital de evidență a salariaților, care înlocuiește integral platforma Revisal, a intrat în vigoare din ianuarie.
Tranziția la sistemul electronic este obligatorie pentru toți angajatorii, aceștia trebuie să-și creeze un cont în Reges Online, care le asigură accesul la toate funcționalitățile.
De asemenea, ei trebuie să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cod galben de vânt și precipitații în Alba. În Munții Apuseni, stratul de zăpadă va ajunge la 25 de centimetri
Județul Alba se află vineri sub cod galben de vânt, cantități moderate de apă, zăpada și polei, alături de o bună parte a țării.
Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări în Carpații Occidentali și Orientali, iar din dimineața de vineri și în Carpații Meridionali.
Vor fi viteze de 70 - 90 de kilometri la oră, iar la altitudini de peste 1700 metri, rafalele vor atinge 90 - 100 de kilometri la oră.
Ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Citește mai mult pe Alba24.ro
