EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Mașină scăpată de sub control într-o localitate din Suceava. S-a izbit de două mașini parcate apoi s-a răsturnat
Un accident rutier a avut loc marți dimineața în localitatea Scheia, județul Suceava.
Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit cu mașina de alte două autoturisme iar apoi s-a răsturnat.
Citește și FOTO: Coliziune cu 3 autovehicule implicate într-o localitate din Suceava. O victimă

Potrivit ISU Suceava, accidentul s-a produs între trei autoturisme în localitatea Scheia. Un autoturism a intrat in coliziune cu alte doua masini, care erau parcate. O singura persoană a fost rănită, conștientă și cooperantă.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță TIM.
EVENIMENT
FOTO. Peste 800 de copii din Cluj și Alba au primit cadouri și vizita lui Moș Crăciun, înainte de Ajun
Peste 800 de copii din mai multe comunități din județele Cluj și Alba au primit cadouri, atenție și speranță prin campaniile de Crăciun organizate de Active Hub, iar Moș Crăciun a ajuns, anul acesta, cu mult înainte de Ajun.
Asociația Active Hub a derulat, în prag de sărbători, două campanii de amploare, Active Shoebox 2025 și Bradul Dorințelor Active, integrate sub conceptul „faptele bune care...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pastorala de Crăciun 2025 ÎPS Irineu, arhiepiscop ortodox de Alba Iulia. Semnificația darurilor oferite de magi lui IIsus Hristos
Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!
Iubiţi fii duhovniceşti,
Din iubire nemărginită pentru neamul omenesc, Tatăl ceresc a hotărât să-L trimită în lume pe Fiul Său, ca Acesta să îmbrace haina noastră omenească și să ne mântuiască. În anul 54, Sfântul Apostol Pavel scria creștinilor din Galatia: „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum să le urezi "Crăciun fericit" celor din alte țări. Cea mai populară urare din perioada asta, în 50 de limbi din întreaga lume
Cum să le urezi "Crăciun fericit" celor din alte țări. În această perioadă, cea mai populară urare este "Crăciun fericit", iar o urare în limba pe care o vorbesc îi va face să se simtă speciali pe cei cărora le-o adresezi.
Așadar, mai jos găsiți o listă, în ordine alfabetică, cu "Crăciun fericit" în 50 de limbi diferite de pe mapamond.
1....
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Primarul Bogdan Pivariu, mesaj de Crăciun pentru floreșteni: „Adevărata bogăție este în oameni”
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a transmis miercuri un mesaj de Crăciun centrat pe familie, comunitate și valorile care unesc oamenii. În pragul sărbătorilor, edilul subliniază importanța timpului petrecut alături de cei dragi și descrie Floreștiul ca pe o comunitate tânără, construită pe încredere și solidaritate.
În mesajul său, primarul pune accent pe semnificația profundă a Crăciunului,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
