EVENIMENT
UPDATE FOTO: Impact între două autoturisme și o autoutilitară, pe Autostrada A1 București-Pitești. Două persoane au murit și alte patru au fost rănite
Un accident rutier mortal s-a produs, marți dimineață, pe Autostrada A1 București-Pitești, în apropiere de localitatea Poenari din județul Giurgiu. Două persoane au murit și alte patru au fost rănite după impactul dintre două mașini și o autoutilitară.
UPDATE 1: Potrivit ISU Giurgiu, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzilor de Intervenție Roata de Jos și Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, trei echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ. De asemenea, în sprijin se află și elicopterul SMURD.

Au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.
În urma impactului au rezultat 6 victime, dintre care una a fost găsită încarcerată, prinsă sub camionetă.

Două persoane au fost declarate decedate, un bărbat și o femeie, alte trei victime sunt conștiente și cooperante, iar o persoană a fost preluată de elicopterul SMURD.

În prezent, toate persoanele implicate primesc îngrijiri medicale la fața locului.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române circulația a fost întreruptă la kilometrul 26 al Autostrăzii A1 pe sensul dinspre Pitești către București, în zona localității Poenari, județul Giurgiu, din cauza unui accident.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.
În urma impactului o persoană a decedat, alte patru fiind în evaluare medicală.

Traficul urmează să fie deviat între kilometrii 30 și 23, prin localitatea Bolintin Vale.
Stire in actualizare
Un incendiu a fost semnalat în noaptea de luni spre marți pe autostrada A10, sensul de mers Alba Iulia - Sebeș. Remorca unui camion a luat foc.
Potrivit ISU Alba, la fața locului acționează Detașamentul de pompieri Alba Iulia. Incendiul este la kilometrul 4 al autostrăzii.
Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o remorcă a unui camion, încărcată cu mase...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Tânărul acuzat că și-a omorât mama în Franța nu vrea să fie extrădat. Amânare pentru angajarea unui avocat francez.
Andrei Boilă, tânărul de 23 de ani acuzat că și-ar fi ucis și incendiat mama anul trecut în orașul francez Molsheim, nu mai vrea să fie extrădat în Franța și a cerut, luni, la Curtea de Apel Cluj, angajarea unui avocat francez. Instanța a amânat, din nou, cauza, pentru 5 februarie.
În cadrul înfățișării de luni, Andrei Boilă a fost întrebat, din nou, dacă dorește să fie extrădat în Franța, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Un bărbat de 57 de ani și-a pus capăt zilelor în Luncani. Polițiștii clujeni cercetează care au fost motivele
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit spânzurat în podul unui imobil din localitatea Luncani, comuna Luna.
”La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani.
În urma primelor cercetări efectuate, pe corpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Precizările ANAF
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Un ordin ANAF privind procedura de stabilire din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribiţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de persoanele fizice (PF), precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, a fost publicat recent în Monitorul Oficial.
Noile reglementări se aplică mai multor categorii de contribuabili, de la persoanele ce obțin...
Citește mai mult pe Alba24.ro
