Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Impact între un camion și un autoturism pe DN 17 în Suceava. Trafic restricționat

Publicat

accident paltinoasa
arhiva foto

Un accident rutier s-a produs, marți dimineață, pe DN 17 în județul Suceava, după impactul dintre un camion și un autoturism. Traficul este restricționat în zona producerii accidentului.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 17, la kilometrul 223, în localitatea Păltinoasa, județul Suceava.

UPDATE: Impact între un camion și un autoturism pe DN 17 în Suceava. Ce au găsit la fața locului echipajele de salvare

Accidentul a avut loc între orașul Gura Humorului și localitatea Păltinoasa..

Potrivit ISU Mureș, la sosirea echipajelor, conducătorul autoturismului, în vârstă de 35 de ani, în stare de inconștiență, se afla încarcerat în autovehicul.

După extragerea acestuia dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost transportat la spital.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Din primele informații, șoferul unui autocamion nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism.

În urma impactului, conducătorul autoturismului a fost grav rănit.

Circulația rutieră a fost restricționată pe sensul de mers Gura Humorului - Suceava.

Traficul se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Incendiu pe autostrada A10 sens Alba Iulia-Sebeș. Remorca unui camion a luat foc

Publicat

video: incendiu pe autostrada a10 sens alba iulia sebeș. remorca unui

Un incendiu a fost semnalat în noaptea de luni spre marți pe autostrada A10, sensul de mers Alba Iulia - Sebeș. Remorca unui camion a luat foc.

Potrivit ISU Alba, la fața locului acționează Detașamentul de pompieri Alba Iulia. Incendiul este la kilometrul 4 al autostrăzii.

Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o remorcă a unui camion, încărcată cu mase...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Tânărul acuzat că și-a omorât mama în Franța nu vrea să fie extrădat. Amânare pentru angajarea unui avocat francez.

Publicat

whatsapp image 2026 01 26 at 10.00.46.jpeg






Andrei Boilă, tânărul de 23 de ani acuzat că și-ar fi ucis și incendiat mama anul trecut în orașul francez Molsheim, nu mai vrea să fie extrădat în Franța și a cerut, luni, la Curtea de Apel Cluj, angajarea unui avocat francez. Instanța a amânat, din nou, cauza, pentru 5 februarie.

În cadrul înfățișării de luni, Andrei Boilă a fost întrebat, din nou, dacă dorește să fie extrădat în Franța, iar...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un bărbat de 57 de ani și-a pus capăt zilelor în Luncani. Polițiștii clujeni cercetează care au fost motivele

Publicat

spanzurat.jpg






Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit spânzurat în podul unui imobil din localitatea Luncani, comuna Luna.

”La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani.

În urma primelor cercetări efectuate, pe corpul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Precizările ANAF

Publicat

ce se întâmplă cu salariul minim pe economie de la

Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Un ordin ANAF privind procedura de stabilire din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribiţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de persoanele fizice (PF), precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, a fost publicat recent în Monitorul Oficial.

Noile reglementări se aplică mai multor categorii de contribuabili, de la persoanele ce obțin...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe