EVENIMENT
În Franța s-au înregistrat în 24 de ore peste 4.500 de cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19
Peste 4.500 de noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Franţa în ultimele 24 de ore, conform datelor publicate duminică de serviciul de sănătate publică, relevă AFP.
În total au fost diagnosticate pozitiv 4.897 de noi cazuri, comparativ cu 3.602 sâmbătă.
Procentajul de teste pozitive continuă să crească uşor, la 3,6% (faţă de 3,5% sâmbătă). Au fost detectate 32 de noi focare, au mai precizat autorităţile.
În total sunt spitalizate 4.709 persoane infectate cu COVID-19, un număr în uşoară scădere (4.711 sâmbătă, 4.745 vineri).
Numărul pacienţilor aflaţi la reanimare (383) este în creştere uşoară comparativ cu sâmbătă (380) şi a fost înregistrat un decese suplimentar, ridicând numărul total al morţilor de la începutul epidemiei în Franţa la 30.513 persoane, dintre care 20.002 în cadrul unităţilor spitaliceşti şi 10.511 în centre sociale şi medico-sociale (cifrele datează de marţi şi vor fi actualizate la 25 august).
Situaţia s-a degradat în prezent în Franţa pe fondul epidemiei: indicatorii statistici privind contaminările au crescut din nou, stârnind îngrijorarea autorităţilor şi a guvernului, care se tem de un al doilea val ce ar putea zgudui din nou sistemul spitalicesc şi economia.AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO: ”Te sună copilul”, noua înșelătorie bazată pe AI. Vocea unui membru al familiei poate fi clonată după o postare online
”Te sună copilul”, noua înșelătorie cu ajutorul AI: Escrocheriile bazate pe inteligență artificială au intrat într-o nouă etapă. Poliția Română atrage atenția că atacatorii folosesc acum tehnologia de clonare vocală pentru a reproduce vocea unui copil sau a unui adolescent.
Acest lucru funcționează ca un declanșator în mintea părinților, care devin vulnerabili la fraudă.
Specialiștii avertizează că este suficientă o scurtă înregistrare audio pentru ca vocea să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Toate măsurile fiscale și de investiții pentru relansarea economică, propuse de Guvernul Bolojan. Lista pe domenii
Toate măsurile fiscale și de investiții pentru relansarea economică: Ministerul Finanțelor a publicat joi în transparență un pachet legislativ care vizează instituirea unor mecanisme de susținere a investițiilor strategice, menit să accelereze relansarea economică a României și modernizarea cadrul fiscal-bugetar, în acord cu politicile europene și naționale.
Proiectul urmărește optimizarea cadrului de conformare a contribuabililor și mobilizarea resurselor financiare către...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Alertă alimentară. Salată de icre, retrasă urgent din Kaufland din țară, inclusiv Cluj, după depistarea bacteriei Listeria
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis o alertă alimentară după ce un lot de salată de icre a fost retras de urgență din magazinele Kaufland din întreaga țară, inclusiv cele din Cluj, din cauza contaminării cu bacteria Listeria monocytogenes.
Este vorba despre produsul „Salată de icre cu caras şi ceapă” 75 g, produs de SC Negro 2000 SRL, lot 167KT, cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea până în 9 martie. Diferențe mari de temperatură, perioade cu ploi sau ninsori. Prognoza meteo pe patru săptămâni
Vremea până în 9 martie. Urmează diferențe mari de temperatură, atât de la o săptămână la alta, cât și de la o regiune la alta. Vor fi zile mai calde, urmate de altele mai reci. Sunt anunțate și perioade cu ploi sau ninsori.
În centru, săptămâna viitoare, maximele coboară la -6 grade, apoi urcă iar la 10-12 grade. Vor fi și minime negative. Sunt anunțate câteva zile cu ploi, lapoviță sau ninsori. Se răcește iar din 15 februarie și minimele vor ajunge până la -7...
Citește mai mult pe Alba24.ro
