Connect with us

ACTUALITATE

Iohannis cheamă partidele la consultări, pe 4 şi 5 iunie, pentru punerea în aplicare a referendumului

Publicat

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament prin care îi invită la consultări la Palatul Cotroceni, pe 4 şi 5 iunie, pentru stabilirea "direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai".

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 30 mai, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pentru stabilirea direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din data de 26 mai 2019 în vederea consolidării parcursului european al României", a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, fiecare delegaţie poate fi formată din maximum cinci persoane, iar calendarul consultărilor va fi următorul:

* marţi, 4 iunie:

- Partidul Naţional Liberal (PNL) - ora 12,00
- Partidul Social Democrat (PSD) - ora 13,00
- Uniunea Salvaţi România (USR) - ora 14,00
- Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) - ora 15,00

* miercuri, 5 iunie:

- Partidul Mişcarea Populară (PMP) - ora 11,00
- Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) - ora 12,00
- Grupul parlamentar Pro Europa - ora 13,00
- Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - ora 14,00

Precedentele consultări iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis au avut loc pe 11 şi 12 aprilie, tema de la acea dată fiind "situaţia din Justiţie". La respectivele consultări ALDE nu a trimis niciun reprezentant. La finalul acelor consultări, preşedintele Iohannis a anunţat convocarea unui referendum pentru data de 26 mai. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zile libere fără „punte” între Anul Nou și Bobotează. Guvernul scurtează minivacanța bugetarilor de la începutul lui ianuarie 2026

Publicat

zile libere fără „punte” între anul nou și bobotează. guvernul

Publicitate

Fără „punte” bugetară la început de 2026. Ziua de luni, 5 ianuarie, va fi lucrătoare pentru angajații din sectorul public. Angajații din instituțiile publice vor începe anul 2026 fără tradiționala „punte” dintre zilele libere de Revelion și sărbătorile de Bobotează și Sfântul Ioan, scrie alba24.ro.

Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, luni, 5 ianuarie 2026, va fi zi lucrătoare, iar bugetarii se vor întoarce la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceață persistentă afectează aeroporturile din Moldova: Curse rerutate și anulate la Suceava, Iași și Bacău

Publicat

ceață persistentă afectează aeroporturile din moldova: curse rerutate și anulate

Publicitate

La Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, în intervalul 19-20 decembrie, au aterizat trei aeronave, însă mai multe zboruri au fost rerutate sau anulate din motive strict legate de siguranța operațiunilor:

  • Wizz Air Londra – Suceava: aterizat la Timișoara (pasagerii transportați cu autocarul la Suceava).
  • Wizz Air Malpensa – Suceava: rerutat la Cluj.
  • Wizz Air Memmingen – Suceava: rerutat la Sibiu.
  • Wizz Air Charleroi – Suceava:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANOFM: 66 programe de formare profesională vor începe din ianuarie, la nivel național

Publicat

locuri de munca 1.jpg

Publicitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza în luna ianuarie 66 programe de formare profesională pentru 1.157 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București.

Conform unui comunicat al ANOFM, programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Jandarmii botoșăneni, din nou alături de cei vulnerabili: Daruri pentru bătrânii pe care i-au salvat de la frig

Publicat

foto: jandarmii botoșăneni, din nou alături de cei vulnerabili: daruri

Publicitate

Astăzi, 20 decembrie, jandarmii botoșăneni au dăruit pachete de alimente celor doi bătrânei pe care i-au ajutat anul acesta să ajungă acasă în siguranță.

Pe 10 februarie, nea Vasile plecase pe jos cale de 14 km spre casă, din orașul Darabani până în satul Vatra din comuna Hudești, când a fost observat de un echipaj de jandarmerie care a realizat imediat pericolul la care se expune acesta, având în vedere problemele de sănătate ce îi...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe