Connect with us

ACTUALITATE

”Legea recunoștinței”, prin care copiii erau obligați să-și întrețină părinții, a fost retrasă

Publicat

Proiectul „Legea recunoștinței între generații”, prin care copiii a fi fost obligați să-și întrețină părinții și bunicii ce au nevoie de sprijin material, a fost retrasă de inițiatori. Actul normative a fost propus de peste 70 de parlamentari PSD.  

Biroul permanent al Senatului a decis retragerea din procedura parlamentară a proiectului la solicitarea inițiatorilor. Cererea pentru retragerea propunerii legislative a fost formulată de către unul dintre inițiatorii legii, deputatul PSD Dumitru Gherman, potrivit hotnews.ro.

Citește și Parlamentarii vor să-i oblige pe copii să-și întrețină părinții, însă nu cunosc legislația. Au încurcat codurile penale

Potrivit proiectului, „copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”. Inițiatorii motivau că este nevoie de o astfel de lege din cauza migrației forței de muncă în străinătate, a cazurilor de bătrâni abandonați și a discriminării generate de faptul că există obligația de a crește un copil, dar nu și cea de avea grijă de un bătrân. Proiectul prevedea și pedepse cu închisoarea pentru cei care, din „rea-credință”, nu plătesc pensia de sprijin timp de două luni.

Sursa: Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe