EVENIMENT
Licitație de peste 250 de milioane de euro, lansată de Primăria Sectorului 4. Se dorește reabilitarea și modernizarea a 30 de unități de învățământ
Primăria Sectorului 4 a făcut un anunț oficial, aducând în atenția tuturor faptul că s-a organizat o licitaţie pentru un acord cadru care vizează lucrări de extindere, consolidare, modernizare şi creştere a eficienţei energetice a unităţilor de învăţământ, dar şi a altor clădiri publice.
Se reabilitează și modernizează unitățile de învățământ din Capitală
Astfel că 30 de creşe, grădiniţe, şcoli gimnaziale, licee sau colegii urmează să facă parte din acest proiect, însă lucrările care fac obiectul acordului cadru nu se limitează la aceste obiective, tocmai de aceea există posibilitatea să fie aferente şi altor clădiri publice.
„Una dintre priorităţile subunităţii administrativ teritoriale Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti o reprezintă investiţia în educaţie, ca parte a...
Citește mai mult pe impact.ro
Un accident rutier a avut loc vineri, 23 ianuarie, în jurul orei 23.35, pe Autostrada A10, sensul de mers Aiud-Unirea.
Potrivit ISU Alba, accidentul s-a produs la kilometrul 51. Din primele informații transmise de pompierii militari, în accidentul rutier sunt implicate două autoturisme.
La fața locului intervin pompierii din Aiud cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Misiunea pompierilor este în dinamică. Știre în curs de actualizare.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „PSD, PNL, USR și UDMR au adus România la cea mai mare explozie de prețuri”
România se confruntă cu cea mai gravă prăbușire a puterii de cumpărare din Europa postbelică, susține liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care pune această situație pe seama guvernării PSD-PNL-USR-UDMR. Potrivit acestuia, scumpirea accelerată a vieții este rezultatul direct al exploziei prețurilor la energie, al reducerii producției interne și al creșterii masive a importurilor.
„Un rezultat concret al...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Alejandro de 17 ani, salvatorul unuia dintre copiii căzuți în râul Someș, în Gherla: Nu mă consider un erou
Alejandro, un adolescent de 17 ani a sărit, vineri, în râul Someș și a reușit să îl salveze pe copilul de 5 ani căzut în apă în municipiul Gherla. Din păcate, cel de 4 ani, Gabriel Sebastian, nu a putut fi găsit, fiind căutat de scafandrii de la ISU Cluj până la lăsarea întunericului. Căutările vor fi reluate sâmbătă dimineață.
Cei doi copii, de 4 și 5 ani, erau verișori, și au plecat vineri să...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ChatGPT va ghici câți ani ai: minorii vor fi protejați automat de conținut sensibil. Cum își poate da seama de vârstă
OpenAI a anunțat că va lansa în următoarele săptămâni în UE un instrument care ar prezice vârsta celor care folosesc ChatGPT. Astfel, minorii ar putea fi protejați de conținut sensibil.
"Implementăm predicția vârstei pe ChatGPT pentru a ajuta la determinarea momentului în care un cont aparține probabil unei persoane cu vârsta sub 18 ani, astfel încât să putem pune în aplicare experiența și protecțiile adecvate pentru adolescenți", a anunțat compania pe X, citată de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
