Connect with us

EVENIMENT

LIVE/VIDEO: Ceremonie în format restrâns la Arcul de Triumf, fără participarea publicului

Publicat

Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale participă, marţi, începând cu ora 11,00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf.

Potrivit MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune.

Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfăşura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului naţional vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns.

De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Pentru buna desfăşurare a ceremoniei oficiale organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra restricţiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf.

Pe 25 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis preciza că ceremonia de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf va fi extrem de restrânsă, fără paradă militară şi fără participarea publicului larg.

"În acest an, vom onora curajul şi sacrificiile înaintaşilor noştri făcând noi înşine sacrificiul de a renunţa la bucuria participării împreună la manifestările publice tradiţionale. Însă cu siguranţă vom fi împreună în spirit ca o naţiune puternică mereu unită şi solidară atunci când în joc este chiar salvarea ţării noastre. Din acest motiv, am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fiu în extrem de restrânsă, la care sunt invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical", a afirmat Iohannis.

El a spus că de 1 Decembrie nu va fi o paradă militară.

"Va fi, aşadar, o ceremonie scurtă, fără paradă militară şi, din păcate, fără participarea publicului larg. Recomandarea experţilor este de a renunţa la orice fel de reuniuni şi întâlniri publice sau private, fiindcă acestea accelerează răspândirea virusului. Sunt recomandări pe care vă îndemn să le respectăm inclusiv de 1 Decembrie", a transmis atunci şeful statului. AGERPRES

Mesaje de Ziua României * Mesaje de Ziua Națională * Mesaje de 1 Decembrie 2020 •

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A10 sensul Aiud-Unirea: Două autoturisme implicate

Publicat

accident rutier pe autostrada a10 sensul aiud unirea: două autoturisme implicate

Un accident rutier a avut loc vineri, 23 ianuarie, în jurul orei 23.35, pe Autostrada A10, sensul de mers Aiud-Unirea. 

Potrivit ISU Alba, accidentul s-a produs la kilometrul 51. Din primele informații transmise de pompierii militari, în accidentul rutier sunt implicate două autoturisme.

La fața locului intervin pompierii din Aiud cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Misiunea pompierilor este în dinamică. Știre în curs de actualizare.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „PSD, PNL, USR și UDMR au adus România la cea mai mare explozie de prețuri”

Publicat

senator aur petrisor peiu.jpg






România se confruntă cu cea mai gravă prăbușire a puterii de cumpărare din Europa postbelică, susține liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care pune această situație pe seama guvernării PSD-PNL-USR-UDMR. Potrivit acestuia, scumpirea accelerată a vieții este rezultatul direct al exploziei prețurilor la energie, al reducerii producției interne și al creșterii masive a importurilor.

„Un rezultat concret al...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Alejandro de 17 ani, salvatorul unuia dintre copiii căzuți în râul Someș, în Gherla: Nu mă consider un erou

Publicat

copil cazut apa gherla e1769200758106.jpeg






Alejandro, un adolescent de 17 ani a sărit, vineri, în râul Someș și a reușit să îl salveze pe copilul de 5 ani căzut în apă în municipiul Gherla. Din păcate, cel de 4 ani, Gabriel Sebastian, nu a putut fi găsit, fiind căutat de scafandrii de la ISU Cluj până la lăsarea întunericului. Căutările vor fi reluate sâmbătă dimineață.

Cei doi copii, de 4 și 5 ani, erau verișori, și au plecat vineri să...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ChatGPT va ghici câți ani ai: minorii vor fi protejați automat de conținut sensibil. Cum își poate da seama de vârstă

Publicat

chatgpt va ghici câți ani ai: minorii vor fi protejați

OpenAI a anunțat că va lansa în următoarele săptămâni în UE un instrument care ar prezice vârsta celor care folosesc ChatGPT. Astfel, minorii ar putea fi protejați de conținut sensibil.

"Implementăm predicția vârstei pe ChatGPT pentru a ajuta la determinarea momentului în care un cont aparține probabil unei persoane cu vârsta sub 18 ani, astfel încât să putem pune în aplicare experiența și protecțiile adecvate pentru adolescenți", a anunțat compania pe X, citată de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe