Connect with us

ACTUALITATE

Locuitorii din Chinteni nu vor mai veni după o pâine până în Cluj-Napoca. ”Cel mai frumos magazin Profi din Cluj” se ridică aici

Publicat

profi chinteni.jpg

Locuitorii din Chinteni pot apela pentru cumpărături la puține magazine, cu program de funcționare ”sătesc”. Din acest punct de vedere, aceștia sunt nevoiți să se deplaseze până în Cluj-Napoca.

Pe o suprafață de 1400 de metri pătrați, compania Terra Max va ridica aici, într-o zonă relativ nouă de case, un supermarket Profi.

Proiectul a fost avizat favorabil, joi, în Comisia de Urbanism a Consiliului Județean Cluj, în ciuda opoziției unor localnici.

Unii vecini nu ar fi de acord cu supermarketul din cauză că ar genera aglomerație.

La dezbaterea proiectului a intervenit și primarul Chinteniului, Lucia Suciu, care a subliniat importanța centrului de servicii pentru oamenii din comună.

Arhitectul șef al Clujului, Claudiu Salanță, a menționat că din punctul său de vedere acesta va fi cel mai frumos magazin Profi din Cluj.

Aici se poate ajunge și fără mașină, iar Chinteniul este deservit oricum de un singur drum județean – așa că nu se generează trafic suplimentar, a adăugat și președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

magazin chinteni

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Locuințe noi pentru tinerii specialiști: ANL începe construcția unui bloc cu 20 de apartamente în municipiul Botoșani

Publicat

locuințe noi pentru tinerii specialiști: anl începe construcția unui bloc

Publicitate

Tinerii specialiști din municipiul Botoșani vor beneficia de un nou bloc ANL, după ce Agenția Națională pentru Locuințe a finalizat procedura de licitație și a semnat contractul pentru proiectarea și construirea a 20 de unități locative moderne. Anunțul a fost făcut public de senatorul PSD Doina Federovici, care a inițiat proiectul în mandatul precedent.

Noua clădire va fi amplasată pe Șoseaua Ștefan cel Mare, în imediata vecinătate a blocului…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Comuna Avrămeni încheie un an plin de investiții: Asfaltări pe 10,7 km, centru de zi, sistem de supraveghere și un nou parc fotovoltaic

Publicat

comuna avrămeni încheie un an plin de investiții: asfaltări pe

Publicitate

Comuna Avrămeni încheie un an cu investiții importante, în ciuda începutului marcat de dispariția fostului primar, Ioan Bucatariu. Actualul edil, George Telișcă, ales în luna mai după ce anterior a ocupat funcția de viceprimar, transmite că 2025 a devenit un an al continuității și al proiectelor duse până la capăt.

„Chiar dacă anul a început trist pentru întreaga comunitate, am decis să continui toate proiectele începute de domnul Bucatariu…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Creștere cu 36% a înmatriculărilor de autoturisme noi, în noiembrie; mașinile electrice, salt de 114%

Publicat

vești proaste pentru șoferi: carburanții se scumpesc de la 1

Publicitate

Înmatriculările de autoturisme noi se află pe un trend crescător în România la nivelul lunii noiembrie, fiind înregistrat un salt de 36% față de aceeași perioadă din 2024, arată datele preliminare ale Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), analizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Potrivit sursei citate, în intervalul analizat a fost consemnat un volum de 13.817 de autoturisme noi…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CNAIR: Emiterea rovinietelor și a peajelor poate fi îngreunată miercuri din cauza unor lucrări la sistemul informatic

Publicat

cnair: emiterea rovinietelor și a peajelor poate fi îngreunată miercuri

Publicitate

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că miercuri, în intervalul orar 15.00 – 16.00, pot apărea dificultăți în emiterea rovinietelor și a peajelor. Motivul îl reprezintă lucrările programate la infrastructura de comunicații din centrul de date care găzduiește sistemul informatic responsabil de emitere, gestiune și monitorizare.

Reprezentanții CNAIR transmit că aceste lucrări sunt necesare pentru…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe