EVENIMENT
UPDATE Moarte tragică: O grefieră s-a aruncat pe geam, de la etajul 3 al Tribunalului Iași
Moarte tragică, vineri dimineața, după ce o grefieră de la Tribunalul Iași s-a sinucis, aruncându-se pe geamul instituției unde lucra.
Femeia, care avea în jur de 50 de ani, s-a aruncat de pe geamul Tribunalului Iași, de la etajul 3. Aceasta a fost preluatp de un echipaj medical și transportatp la Spitalul Sfântu Spiridon din Iași. Din păcate, femeia a murit în scurt timp de la producerea tragediei.
Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz.
"Am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut de la etajul trei al unei clădiri din municipiul Iaşi, iar ulterior aceasta ar fi murit. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Se continuă cercetările pentru stabilirea întregii situaţii de fapt", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc.
Surse din rândul anchetatorilor susţin că, înainte de a se arunca pe fereastră, femeia ar fi lăsat un bilet prin care îşi justifica gestul, din care reiese că ar fi avut probleme la locul de muncă.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Zeci de actori clujeni au protestat în fața Teatrului Național. Artiștii contestă noile reguli de evidență a muncii
Zeci de actori și artiști din instituțiile publice de spectacole și concerte din Cluj-Napoca au participat marți, 10 februarie, ora 14:30, la un protest simbolic organizat în fața Operei Naționale Române și a Teatrului Național, nemulțumiți de noile instrucțiuni ale Ministerului Culturii privind organizarea și evidența timpului de muncă.
Acțiunea, descrisă de participanți drept un „protest de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, Aurel Litan, rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul i-a respins contestația
Tribunalul Cluj a respins, marți, contestația depusă de fostul șef al Jandarmeriei Cluj, general de brigadă (r) Aurel Litan, la măsura arestului la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani.
Litan a fost plasat în arest la domiciliu în 31 ianuarie, pentru 30 de zile, cu obligativitatea purtării unei brățări electronice de supraveghere, de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dominic Fritz pierde procesul în care ANI îl acuză de conflict de interese. Primarul anunță că face apel: „Nu plec”
Primarul Dominic Fritz a reacționat dur după ce Curtea de Apel Timișoara a respins cererea sa de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care îl declarase incompatibil și în conflict de interese administrativ.
Edilul anunță că va continua lupta în instanță și va contesta decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
„Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoc pentru cei viitorii studenți ai UBB. Taxele ar urma să fie majorate masiv. Programul de master de 10.000 de lei
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ar putea fi loviți din toamna acestui an de majorări semnificative ale taxelor de școlarizare și de admitere.
Pe masa Senatului UBB s-ar afla propuneri care vizează creșteri consistente ale costurilor pentru facultăți, atât la nivel de licență și masterat, cât și pentru doctorat, potrivit informațiilor Cluj24.ro.
Votul, luni, în timpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
