Connect with us

ACTUALITATE

O britanică, bolnavă de cancer în stadiu terminal a strâns donaţii de patru milioane de lire sterline în patru zile

Publicat

bowelbabe fund sursa foto instagram donatie femeie
sursa foto: Instragram / bowelbabe

O prezentatoare britanică a unui podcast despre cancer a strâns în patru zile donaţii în valoare de peste patru milioane de lire sterline destinate programelor de cercetare medicală, după ce a dezvăluit că primeşte îngrijiri paliative, declanşând un val de reacţii emoţionante în Regatul Unit, informează AFP.

Deborah James, în vârstă de 40 de ani, supranumită ''Bowel Babe'' pe Instagram, şi-a luat luni la revedere de la cei 600.000 de abonaţi ai săi, cărora le-a povestit de mai multe luni despre lupta zilnică pe care o duce cu cancerul colorectal.

''Este mesajul pe care nu voiam să-l scriu niciodată. Am încercat tot ceea ce a fost posibil, însă corpul meu nu joacă potrivit regulilor'', a scris ea, subliniind că nu ştie câte zile i-au mai rămas de trăit şi făcând apel la continuarea donaţiilor destinate cercetării medicale.

Joi, Deborah James a primit titlul onorific de Dame a Ordinului Imperiului Britanic, decernat în urma unei aprobări primite de la regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în semn de apreciere faţă de ''campania sa neobosită'' împotriva acestei boli.

Bolnavă de cancer a strâns donaţii de patru milioane de lire sterline în patru zile: Ce sumă și-a propus aceasta să strângă

Prezentatoarea de podcast şi-a propus iniţial să strângă donaţii de 250.000 de lire sterline, însă vineri suma colectată era de 16 ori mai mare, depăşind pragul de patru milioane de lire sterline (4,7 milioane de euro).

Mesajul ei a stârnit un val de emoţii pe reţelele de socializare, numeroşi internauţi lăudând ''forţa'' şi ''generozitatea'' acestei mame a doi copii, de 14 şi 12 ani.

După ce a fost diagnosticată în 2016, Deborah James, fostă directoare adjunctă a unei şcoli, a devenit cunoscută după ce a coprezentat podcastul BBC ''You, Me And The Big C'' (''Eu, voi şi cancerul''), o emisiune foarte populară în Regatul Unit. Ea a scris, de asemenea, o carte despre cancer.

Bolnavă de cancer a strâns donaţii de patru milioane de lire sterline în patru zile: Ce a spus premierul britanic

''Deborah este o sursă de inspiraţie, iar onestitatea, căldura şi curajul ei sunt o sursă de forţă pentru numeroase persoane'', a scris pe Twitter prim-ministrul britanic Boris Johnson.

Deborah James a precizat pentru admiratorii ei de pe Instagram că a plecat din spital pentru a-şi petrece ultimele momente alături de familie, în casa părinţilor săi, care locuiesc în oraşul Woking, la sud-vest de Londra.

''A trecut un an de când nu am mai băut alcool, dar medicii mi-au spus: 'Deborah, eşti pe moarte, bea ceea ce doreşti''', a povestit prezentatoarea într-un interviu publicat joi de cotidianul The Times. ''Aşa că mi-am turnat un pahar de şampanie'', a adăugat ea. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de precipitații mixte care, local, vor favoriza depunerea poleiului

Publicat

meteorologii au emis un nou cod galben de precipitații mixte

Publicitate

Acesta este valabil până la ora 20:00 în localitățile Dorohoi, Ungureni, Hudești, Mihai Eminescu, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești,
Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa,
Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți,
Mileanca, Dângeni, Pomârla, Roma, Unțeni,
Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Durnești,
Nicșeni,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (427)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (427)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

(DICȚIONAR SPECIAL)

 

PARADOXUL INTERNETULUI; A fost enunţat de Robert Kraut, profesor de psihologie la Carnegie Mellon University şi l-am găsit explicat de Stela Giurgeanu în eseul „Balanţa plictiselii” din „Dilema veche” nr. 1028 din decembrie 2023: „Potrivit acestuia, deşi Internetul creşte semnificativ nivelul de conexiune, scade...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Meteorologii au emis un COD GALBEN de precipitații mixte, cu depuneri locale de polei, valabil pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Meteorologii au emis un Cod galben de precipitații mixte, cu depuneri locale de polei, valabil pentru județul Botoșani, până la ora 14:00.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare;
* reducă mult viteza;
* păstreze o distanță mare față de alte vehicule;
* nu frâneze și să nu vireze brusc;
* evite depășirile.

Pe pietoni îi sfătuim:

* să meargă cu grijă;
*...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție! Două persoane din Botoșani, victime ale înșelăciunilor prin conturi WhatsApp compromise

Publicat

atenție! două persoane din botoșani, victime ale înșelăciunilor prin conturi

Publicitate

Luni, două persoane din municipiul Botoșani au fost victimele infracțiunilor de înșelăciune, comise prin intermediul unei aplicații de mesagerie .

 Persoanele vătămate au primit mesaje, aparent, transmise de persoane cunoscute, prin care li se solicita transferarea a 2.500 de lei, în diferite conturi bancare, sub formă de împrumut.. Având în vedere faptul că mesajele proveneau de la persoane de încredere, victimele au efectuat transferurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe