ACTUALITATE
Oficial rus: Primirea Ucrainei în NATO ar putea duce la al treilea război mondial
Primirea Ucrainei în NATO ar putea duce la un al treilea război mondial, a afirmat secretarul adjunct al Consiliului Securităţii Federaţiei Ruse, Aleksandr Venediktov, într-un interviu difuzat joi de agenţia TASS, preluat de Reuters.
"Kievul ştie foarte bine că un asemenea pas ar însemna o escaladare garantată spre un al treilea război mondial", a spus Venediktov, citat de agenţia de presă rusă.
"Pe asta contează, se pare (ucrainenii) - să creeze zgomot informaţional şi să atragă din nou atenţia asupra lor", a adăugat el.
Venediktov a reiterat de asemenea poziţia rusă conform căreia Occidentul, prin ajutorul acordat Ucrainei, indică faptul că "ia parte direct la conflict".
La sfârşitul lui septembrie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că ţara sa va solicita o aderare "accelerată" la NATO, imediat după ce Rusia a oficializat anexarea a patru regiuni ucrainene.
Agerpres
ACTUALITATE
Două case din Durnești și Flămânzi au fost în pericol, în ultimele ore, după ce funinginea din coșurile de fum s-a aprins
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Mai multe străzi din municipiul Botoșani rămân fără apă. Aceeași măsură se aplică și în Răchiți, Cișmea, Unțeni, Roșiori, Stăuceni , Siliștea și Tocileni
Citește mai mult pe Botosani24.ro
