Connect with us

ACTUALITATE

Panouri turistice, amplasate pe marginea autostrăzilor și a drumurilor naționale. Proiect legislativ, la Senat

Publicat

Autostrăzile și drumurile naționale de interes național și turistic ar putea avea amplasate pe margine panouri publicitare turistice, conform unui proiect de lege depus la Senat.

În prezent legea prevede ca pe marginea autostrăzilor să nu fie amplasate, de către administratorii drumurilor, astfel de panouri, ci doar cele de urgență. Pentru panourile publicitare amplasate pe drumurile naționale și pe celelalte categorii de drumuri, la art. 47 al OG nr. 43/1997 se prevede ca pentru aceste instalații/panouri acceptate de administrația drumurilor să se aplice tarife de utilizare, care se constituie ca venituri la dispoziția administratorului, respectiv pentru administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea și modernizarea drumurilor publice.

Inițiatorii proiectului susțin, în expunerea de motive, că necesitatea promovării acestor modificări se impune pentru zona autostrăzilor, a drumurilor de interes turistic, atât pentru promovarea unor servicii turistice, cât și pentru finanțarea acestor drumuri prin plata taxelor de la panourile turistice.

Potrivit proiectului, administratorul drumului poate construi panouri publicitare turistice, urmând să le concesioneze sau să le închirieze, în condițiile legii. Sumele încasate din închirierea sau concesionarea panourilor publicitare se virează la bugetul de stat.

După dezbaterile din Senat, proiectul trebuie votat în plenul Camerei Deputaților, forul decizional, pentru a intra în vigoare.

sursa: legestart.ro, senat.ro, Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Vremea de Paște 2026: Vor fi temperaturi plăcute de primăvară și ploi trecătoare. Prima estimare pentru luna aprilie

Publicat

vremea de paște 2026: vor fi temperaturi plăcute de primăvară

Publicitate

Pe măsură ce se apropie Paștele din 2026, sărbătorit în acest an pe 12 aprilie, interesul românilor se îndreaptă și spre evoluția vremii din perioada sărbătorilor. Deși prognozele realizate cu mult timp înainte păstrează un anumit grad de incertitudine, datele meteorologice disponibile indică un tablou specific primăverii, cu temperaturi confortabile pentru activități în aer liber, dar și cu episoade de precipitații moderate, diferite de la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceață densă și polei în județul Botoșani până la ora 10:00. Autoritățile cer prudență maximă în trafic

Publicat

1669268357 ceata.jpg

Publicitate

Vizibilitatea este redusă, în această dimineață, pe drumurile din județul Botoșani, din cauza ceții dense care coboară sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Avertizarea este valabilă până la ora 10:00, interval în care condițiile de deplasare pot deveni periculoase atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.

Meteorologii anunță că fenomenul de ceață este însoțit de burniță sau ploaie slabă, factori care pot favoriza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Zi de aleasă cinstire pentru Patriarhul Teoctist, la Biserica din Victoria și la Casa Memorială din Tocileni

Publicat

foto: zi de aleasă cinstire pentru patriarhul teoctist, la biserica

Publicitate

Sâmbătă, satul Victoria din comuna Stăuceni a fost cu adevărat în sărbătoare. Localnicii, alături de credincioși veniți din alte zone ale județului Botoșani, au participat cu emoție și recunoștință la un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești, Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu, fiu al acestor meleaguri și al cincilea Patriarh al României.

Momentul a avut o încărcătură aparte, și a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București

Publicat

măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre f.c.

Publicitate

Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe