EVENIMENT
Patru gălățeni, reţinuţi pentru camătă, şantaj şi violare de domiciliu. Ce au găsit polițiștii în urma perchezițiilor

Patru bărbaţi din oraşul Târgu Bujor au fost reţinuţi pentru camătă, şantaj şi violare de domiciliu, în urma unor percheziţii domiciliare, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii gălăţeni au efectuat patru percheziţii în oraşul Târgu Bujor la locuinţele unor persoane bănuite de camătă, şantaj şi violare de domiciliu.
În urma percheziţiilor, au fost găsite şi indisponibilizate sumele de 56.700 lei, 17.060 euro şi 300 lire, un pistol cu bile de cauciuc şi butelie gaz şi mai multe înscrisuri necesare administrării probatoriului.
Prinși în flagrant în timp ce primeau bani sub formă de dobândă la un împrumut
Percheziţiile au avut loc după ce, în aceeaşi zi, poliţiştii au organizat un flagrant delict, în urma căruia doi bărbaţi, de 55 şi 35 de ani, din Târgu Bujor, au fost prinşi în timp ce primeau din partea unui bărbat suma de 5.000 de lei, reprezentând dobânda la un împrumut pe care aceştia i l-ar fi acordat.
Din cercetări a reieşit că în cursul anului 2019 cei doi ar fi dat cu titlu de împrumut unui bărbat din Târgu Bujor suma de 55.000 lei, pentru care ar fi perceput o dobândă lunară de 10.000 lei.
Întrucât acesta nu ar fi reuşit să remită sumele de bani pretinse ca dobândă, persoanele în cauză ar fi recurs la ameninţări cu acte de violenţă, cu distrugerea locuinţei prin incendiere şi chiar la propunerea de cedare a locuinţei sau a activelor societăţii comerciale pe care victima o deţine.
La exercitarea actelor de intimidare asupra victimei, ar fi participat şi alţi doi bărbaţi, de 33 şi 25 de ani, împreună cu care ar fi pătruns în locuinţa victimei pentru a o determina să plătească sumele pretinse.
Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor cu propunere de arestare preventivă. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Bărbat din Alba, prins în timp ce circula cu un ATV neînmatriculat. Este cercetat de polițiști
Un bărbat de 27 de ani din Alba este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce circula cu ATV-ul neînmatriculat.
Potrivit IPJ Alba, la data de 11 ianuarie 2026, în jurul orei 15:45, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe DJ 107H, pe raza localității Galda de Jos, un ATV care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare sau înregistrare, condus de un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Galda de Jos.
Din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Actriţa Melania Ursu s-a născut la Sibiu la 16 iunie 1940, şi a murit în 11 ianuarie 2016.
Debut la Cluj
A absolvit Colegiul „George Coşbuc” din Sibiu, a urmat apoi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti – promoţia 1961, se arată şi pe site-ul AaRC – „All About Romanian Cinema”, revistă online editată de Uniunea Cineaştilor din România (http://aarc.ro/)....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Zeci de șoferi testați pentru alcool și droguri în Alba, în weekend. Câți au rămas fără permis
Polițiștii din Alba au organizat în weekend, pe DN 1 - Alba Iulia - Sebeș - DN 7 - Vințu de Jos, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Oamenii legii au reținut două permise de conducere.
Potrivit IPJ Alba, în perioada 10 – 11 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Alba au organizat o acțiune, pe DN 1 și pe DN 7, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
INCENDIU la Valea Mică. Focul a cuprins acoperișul unei locuințe. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Zlatna
Un incendiu a izbucnit luni după-amiaza în localitatea Valea Mică. Din primele informații, focul a cuprins acoperișul unei case.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu în Valea Mică, localitate ce aparține de orașul Zlatna.
Din informațiile preliminare, incendiul se manifestă la acoperișul unei locuințe.
Pompierii din Alba Iulia intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. De asemenea, pentru stingerea...
Citește mai mult pe Alba24.ro

