Connect with us

ECONOMIE

Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima tranşă din ajutorul de 250 de lei

Publicat

carduri sociale

Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima din cele patru tranşe ale ajutorului în valoare de 250 de lei. Până la 1 iulie, 500.000 de persoane vor putea folosi banii europeni pentru achiziţionarea alimentelor sau meselor calde din reţeaua de peste 24.400 de magazine afiliate, a anunţat luni Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început luni, 20 iunie, alimentarea cu prima tranşă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” cu care se pot achiziţiona produse alimentare şi mese calde.

Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranşe până la finalul anului. Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor (pentru tranşele 2, 3 şi 4 încărcarea se face automat, procesul decurgând cursiv)”, se menţionează în comunicat.

Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima tranşă din ajutorul de 250 de lei. Nu există riscul ca vreun beneficiar să nu primească ajutorul

Potrivit sursei citate, până la sfârşitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite.

Dacă, din motive obiective ce ţin de mecanismul etapizat de producţie şi distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potenţialii beneficiari să nu primească ajutorul, susţin reprezentanţii ministerului.

„Dată fiind complexitatea logistică a unui asemenea demers derulat la nivel naţional, pus în practică în numai câteva săptămâni, şi având în vedere că peste 2,5 milioane de persoane se bazează pe acest sprijin financiar pentru asigurarea alimentelor de bază, vreau să subliniez din nou mobilizarea exemplară a emitenţilor de carduri şi a angajaţilor Poştei Române, împreună cu celelalte autorităţi implicate în validarea şi actualizarea permanentă a listelor cu beneficiari.

Mobilizare care face parte din seria demersurilor destinate îmbunătăţirii siguranţei alimentare”, a explicat ministrul de resort, Marcel Boloş.

Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima tranşă din ajutorul de 250 de lei. Livrarea se realizează de Poșta Română

Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.

Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform după următoarea procedură: luni – poşta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă; marţi – emitenţii trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul; miercuri – are loc transferul de sume între conturile de trezorerie; joi şi vineri – se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar.

Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima tranşă din ajutorul de 250 de lei. După prima tranță, procedura se simplifică

Astfel, pentru tranşa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toţi cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.

Ministerul Muncii va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

La jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, calendarul următoarelor tranşe va putea fi adaptat, în vederea urgentării acestei proceduri.

Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima tranşă din ajutorul de 250 de lei. Midificările aduse la listele cu operatorii economici, publicate pe site-ul MIPE

Listele cu operatorii economici vor fi verificate şi actualizate săptămânal, iar dacă vor exista modificări, acestea vor fi publicate pe site-ul MIPE, subliniază reprezentanţii instituţiei.

Potrivit sursei citate, beneficiază de vouchere următoarele categorii de persoane: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

De asemenea, voucherele se dau şi familiilor cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Estimări pentru finalul anului 2024: Creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul

Publicat

santier constructie casa sursa alba24

Managerii din România prevăd o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul pentru perioada octombrie – decembrie 2024. De asemenea, estimările acestora relevă că numărul angajaților în sectorul construcțiilor și al serviciilor va rămâne stabil.

Datele Institutului Național de Statistică (INS) din ancheta de conjunctură din octombrie indică o creștere moderată a volumului producției industriale și o ușoară scădere a numărului de salariați în industrie. În construcții, se anticipează o scădere a volumului producției, dar o stabilitate relativă a forței de muncă, alături de creșterea prețurilor lucrărilor.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2024, managerii din industria prelucrătoare previzionează, pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -6%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +15%).

Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -11%).

Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +23%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat, pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20%).

Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează, totodată, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%) şi a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +30%).

Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%) iar pentru preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor aceştia estimează o tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +15%).

În comunicat se menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

sursa: Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric, iar leul s-a apreciat faţă de euro

Publicat

bursa de merit: câți bani primesc elevii care susțin evaluarea

Gramul de aur a atins joi, 17 oxctombrie, un nou maxim istoric. Pe de altă parte, leul s-a apreciat faţă de euro și s-a depreciat față de dolarul american.

Astfel, gramul de aur s-a scumpit joi, 17 octombrie 2024, cu 50,16 bani (0,13%), ajungând la o cotaţie de 394,4609 lei, de la 393,9593 lei, cât anunţase miercuri Banca Naţională a României (BNR). Astfel, gramul de aur a înregistrat din nou o valoare record.

Moneda naţională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9720 lei, în scădere cu 0,38 bani (-0,08%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9758 lei.

În schimb, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5778 lei, în creştere cu 1,03 bani (0,23%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,5675 lei.

Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,2956 lei, în scădere cu 0,46 bani (-0,09%), faţă de 5,3002 lei, cotaţia anterioară.

sursa: Agerpres

Citește mai departe

ECONOMIE

FOTO: Structură metalică finalizată la cel mai dificil pod de pe lotul 1 al Autostrăzii Moldovei A7

Publicat

strnmtlsc

Autostrada Moldovei A7. Structură metalică finalizată la cel mai dificil pod de pe lot 1, peste autostrada A3.

Lucrările avansează în ritm alert pe lotul 1 al autostrăzii A7. Constructorii anunță că a fost finalizată structura metalică la podul peste Autostrada A3, pe lotul 1.

De asemenea, se finalizează montajul ultimelor două grinzi, din cele 12 de la structura 1, cea peste autostrada A3. Este cea mai complexă structură din cele 15 de pe lotul 1.

strmntjsa7

A fost finalizată montarea tablierului metalic pe cea mai complexă structură a lotului 1 din autostrada A7. Este vorba despre podul de la km 1+157, peste autostrada A3, pe breteaua A la nodul A3.

Grinzile metalice au fost produse într-un timp record de Energo Brașov.

Grupul Retter, unul dintre liderii în domeniul construcțiilor de autostrăzi din România, continuă să facă progrese remarcabile pe șantierul Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, un proiect de infrastructură esențial pentru dezvoltarea rețelei rutiere din România.

grnshfa7

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 450 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina.

asljgh

Pe lotul 1 Dumbrava – Mizil, stadiul lucrărilor era, la începutul lunii august, de 80%.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța că șase loturi vor fi date în circulație în mod sigur anul acesta, cele două de la Ploiești la Buzău, cele patru Buzău – Focșani.

A7 Ploiești – Buzău, Lot 1: Dumbrava (A3) – Mizil

  • Lungime: 21 km
  • Constructor: Impresa Pizzarotti – Retter
  • Valoare: 1,47 mld lei
  • Început: August 2022
  • Termen: 20 luni – Q4 2024

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Energiei: România are înmagazinate 2,878 miliarde metri cubi de gaze naturale

Publicat

burduja sursa burduja.ro

România are înmagazinate 2,878 miliarde metri cubi (mc) de gaze naturale, pentru un grad de umplere de 90,79%, ceea ce înseamnă că şi-a îndeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru iarna viitoare cu mai mult de 70 de zile înainte de termen, a anunţat, joi, Ministerul Energiei.

Potrivit legislaţiei europene şi angajamentelor asumate la nivel de ţară, obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale de 90% din capacitatea de înmagazinare, pentru iarna 2024 – 2025, are termen limită data de 1 noiembrie 2024.

”Dacă va fi o iarnă grea, există şi posibilitatea de a importa gaze naturale sau GNL”

„Ne menţinem angajamentul din iarna trecută şi pentru iarna ce urmează: românii nu vor tremura nici de frig, nici de frica facturilor. România este, ca de fiecare dată, un partener solid pentru Uniunea Europeană.

Prin respectarea acestor ţinte asumate, ţara noastră va juca în continuare rolul de pilon de stabilitate pentru întreg sectorul regional. Suntem pregătiţi de iarnă în ceea ce priveşte gazele naturale: putem produce aproximativ 25 milioane mc de gaze şi scoate din depozite alte circa 28 milioane mc de gaze în fiecare zi.

Datorită investiţiilor Transgaz, dacă va fi o iarnă grea, există şi posibilitatea de a importa dinspre sudul României, din Turcia sau Grecia, gaze naturale sau GNL”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Acesta a precizat că de la 1 octombrie va începe activitatea şi la terminalul GNL de la Alexandroupolis, prin care se vor putea livra gaze din afara Federaţiei Ruse pentru restul Europei.

”Dacă va fi nevoie, o să-i ajutăm şi pe fraţii noştri de peste Prut”

„O altă veste bună este şi că, de la 1 octombrie, va începe activitatea şi la terminalul GNL de la Alexandroupolis. Această unitate plutitoare de stocare şi regazificare este esenţială pentru Coridorului Vertical – o iniţiativă românească – prin care se vor putea livra gaze din afara Federaţiei Ruse pentru restul Europei.

Astfel, reuşim să ne asigurăm securitatea energetică – cel puţin în ceea ce priveşte gazele naturale – prin diversificarea atât a surselor, cât şi a rutelor de aprovizionare cu gaze din import, la nevoie. Şi, la fel de important: sunt gata, dacă va fi nevoie, să-i ajutăm şi pe fraţii noştri de peste Prut.

Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la atingerea obiectivelor noastre, de la producătorii de gaz românesc la Romgaz şi Engie, care asigură capacitatea de înmagazinare de gaze a României, la utilizatorii de capacitate,” a adăugat Burduja.

Depogaz, companie deţinută 100% de către Romgaz, operează 5 depozite de înmagazinare, cu o capacitate activă totală de circa 2,87 miliarde mc/ciclu.

Potrivit sursei citate, situaţia actuală a capacităţilor operate de Depogaz se prezintă astfel: Bilciureşti – capacitate activă: 1,310 miliarde mc/ciclu; Urziceni – capacitate activă: 360 milioane mc/ciclu; Bălăceanca – capacitate activă: 50 milioane mc/ciclu; Sărmăşel – capacitate activă: 900 milioane mc/ciclu; Gherceşti – capacitate activă: 250 milioane mc/ciclu.

De asemenea, Depomureş, controlat de Engie, deţine un singur depozit, cu capacitate de 300 milioane mc/ciclu.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că Uniunea Europeană are depozitele de gaze pline în proporţie de 90%, atingând acest nivel cu două luni înainte de data stabilită, ceea ce garantează alimentarea cu energie a blocului comunitar şi stabilitatea pieţelor energetice.

Depozitele de gaze ale UE sunt acum pline în proporţie de 90%

„Depozitele de gaze ale UE sunt acum pline în proporţie de 90%, atingând obiectivul nostru înainte de data limită, de 1 noiembrie”, a anunţat Von der Leyen, pe contul oficial de X.

Aceasta a subliniat că „impulsionând energiile regenerabile, economisind energia şi găsind noi furnizori, putem să înmagazinăm gaze pentru iarnă. Asta garantează alimentarea noastră cu energie şi menţine stabile pieţele energetice”.

De la invazia rusă în Ucraina, în februarie 2022, Europa a încercat să se rupă de dependenţa de gazul rusesc şi s-a angajat ferm în aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate, mai scrie EFE.

De atunci, piaţa a fost foarte sensibilă la fluctuaţiile bruşte în ceea ce priveşte oferta privind această sursă de energie.

sursa: Agerpres

Citește mai departe